glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Zeci de arme albe şi de foc din secolele XVIII – XX au fost expuse la muzeul devean

Revolvere cu butoiaş, săbii ofiţereşti şi de cavalerie, puşti şi pistoale cu cremene, dar şi o mitralieră ZB şi o tobă regimentală din secolele XVIII – XX au fost prezentate devenilor în cursul zilei de ieri. Expoziţia intitulată „Arme albe şi de foc – secolele XVIII – XX” va rămâne deschisă publicului până în data de 25 iulie 2014.

Palatul Magna Curia din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva a găzduit ieri vernisajul expoziţiei temporare „Arme albe şi de foc – secolele XVIII – XX”. Acţiunea a fost organizată de MCDR Deva şi Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, iar scopul evenimentului a constat în prezentarea în faţa celor interesaţi a unei colecţii de arme albe şi de foc, orientale şi occidentale, fabricate începând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi până la începutul secolului al XX-lea. La eveniment au participat zeci de deveni care au admirat minute în şir colecţia de aproximativ 80 de arme. La cererea foarte insistentă a publicului şi împreună cu colegii noştri de la Arad am organizat o expoziţie cu arme albe şi de foc, fabricate începând din secolul XVIII, unele chiar de la sfârşitul secolului XVII, până în secolul XX. Expoziţia cuprinde de la puşti şi pistoale cu cremene, revolvere cu butoiaş, săbii ofiţereşti şi de cavalerie, căşti, baionete, până la pistoale şi puşti cu capse şi percuţie. După părerea mea, o mitralieră de tip ZB, fabricată în anul 1937 şi folosită de armata română în al Doilea Război Mondial şi o tobă regimentală din anul 1848 sunt cele mai importante piese din expoziţie”, a precizat conservator în cadrul MCDR Deva, Viorel Pap. 

Back to top button