Zbor de agrement şi un pachet de softuri pentru două eleve cu rezultate bune la Bac
Două absolvente ale Liceului Tehnologic „Ovid Densuşianu” din Călan care au reuşit să obţină o medie mai mare de nouă la examenul de Bacalaureat din această vară au fost recompensate de Asociaţia CĂLAN 1387. Este vorba despre Diana Breha şi Andreea Nagy care au primit două pachete de softuri de la Microsoft şi câte un zbor de agrement la Săuleşti.
Anul acesta, Asociaţia CĂLAN 1387 a luat decizia să onoreze şi să premieze anual pe acei absolvenţi ai Liceului Tehnologic „Ovid Densuşianu” din Călan care reuşesc din prima încercare să obţină la examenul de Bacalaureat media minim 9.00. Diana Breha şi Andreea Nagy sunt cele două tinere din Călan care au reuşit această performanţă, fapt pentru care au devenit bacalaureate ale primei sesiuni din 2014 a proiectului Asociaţiei „Călan 1387”. Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, premiile pe care le-au primit fetele au constat în două pachete de softuri Microsoft şi un zbor de agrement la Săuleşti. „Duminică, Diana şi-a primit premiul din partea noastră şi a prietenului nostru, Cornel Pavel, supranumit şi ‹Ochiul din Cer›, cel care a fost alături întotdeauna de ceea ce are comunitatea noastră nevoie. Cornel i-a oferit Dianei un zbor de agrement la Săuleşti, iar noi i-am oferit un pachet de softuri Microsoft. Cealaltă tânără care a reuşit să obţină şi ea o medie bună la examenul de maturitate a primit acelaşi pachet de softuri, iar în perioada următoare va beneficia şi de zborul de agrement”, au precizat reprezentanţii Asociaţiei Călan 1387.






