glasul-hd.ro Web analytics

Timp liber

Weekend cu soare, distracţie şi multă zăpadă

Temperaturile destul de scăzute din ultima vreme şi stratul gros de zăpadă „upgradat” din când în când în ultimele săptămâni de ninsorile semnalate la munte fac ca toate pârtiile din judeţ şi din apropiere să nu pună vreo problemă.

Vremea se încălzeşte puţin, aşa că o excursie cu durata minimă de o zi e recomandată. Iar toate cele cinci variante „verificate” săptămânal de „Glasul Hunedoarei” sunt la fel de tentante ca-n ultimele două luni.

Întreceri şi distracţie la Transalpina

Penultimul weekend din ultima lună de iarnă calendaristică vine cu concursuri la Ski Resort Transalpina. Sâmbătă va avea loc aici ediţia a doua a  Cupei Allianz-Tiriac – Auto Schunn. Este vorba despre o competiţie de slalom uriaş în care participanţii vor fi împărţiţi în patru categorii de vârstă, atât la masculin, cât şi la feminin.După întrecere, pe pârtia ce coboară spre lacul Vidra, vor avea loc prezentări de echipamente de schi, dar şi jocuri distractive.Ziua se va încheia cu un concert Şuie Paparude şi cu un „after – party” desfăşurat pe terasa de la baza pârtiei. Organizatorii spun că vor funcţiona normal toate instalaţiile de transport pe cablu (două telecabine interconectate, două teleski-uri şi un telescaun).

Arieşeni, ofertă imbatabilă pentru zilele lucrătoare

Nici la Arieşeni nu sunt deloc probleme cu zăpada. Ieri era anunţată, încă neoficial, organizarea Serbărilor Zăpezii pe pârtia „Piatra Grăitoare” (aflată pe teritoriul judeţului Bihor). Celelalte două pârtii, Vârtop 1 şi 2, se prezintă şi ele în condiţii excelente. „E un fenomen un pic ciudat la Arieşeni. În weekend e foarte multă lume, dar numai o treime dintre cei care vin aici schiază. Ceilalţi se bucură de peisaj, de o cană de vin fiert şi aşa mai departe. În cursul săptămânii avem foarte puţini turişti, aşa că noi, cel puţin, am decis să reducem tarifele la cazare cu mai bine de 50 la sută. De exemplu, o cameră de trei stele, care-n weekend costă 180 de lei pe noapte, pe parcursul săptămânii are un tarif de 70 de lei. În perioada care urmează cred că vor fi reduceri şi la teleschi şi se va ajunge la 2 lei urcarea pentru adulţi şi 1 leu pentru copii”, spune Dan Gligor, administratorul pârtiei Vârtop 2 şi al cabanei de la baza acesteia.Gligor spune că grosimea stratului de zăpadă şi evoluţia vremii din ultimele săptămâni îl fac să fie aproape sigur că la Arieşeni se va putea schia până cel puţin pe 15 aprilie. „Pe pârtie avem o grosime a stratului de zpadă cuprinsă între 50 de centimetri şi doi metri. Unde e mai puţină, intervenim preventiv cu instalaţiile de zăpadă artificială. Din experienţă vă spun că până la mijlocul lui aprilie se va schia aici, indiferent de cum va evolua vremea. Din păcate însă, din 15 martie încolo, când se încălzeşte evident vremea, jos, la oraşe, lumea începe să creadă că s-a dus şi zăpada la Arieşeni şi numărul turiştilor scade. Ei, acei oameni se-nşeală”, adaugă Dan Gligor.

Pârtia de la Râuşor se prezintă în condiţii foarte bune, după cum spun cabanierii din zonă. Aceştia încep să regrete că nu au pregătit şi ei o serie de evenimente de genul celor organizate la Transalpina sau Straja pentru a atrage şi mai mulţi turişti. Apropierea de Haţeg şi zona Deva – Hunedoara este însă principalul atuu al zonei de agrement.

Nici la Straja şi nici în Parâng nu sunt anunţate probleme legate de starea pârtiilor sau a instalaţiilor de transport pe cablu. În plus, în Parâng, în acest sfârşit de săptămână, are loc un concurs de alergare montană pe timp de noapte organizat de Avram Iancu, sportivul amator care anul trecut a încercat de două ori să devină primul român care traversează înot Canalul Mânecii.

Back to top button