Week-end-ul în care hunedorenii au redescoperit Centrul Vechi (GALERIE FOTO)
Sărbătoarea Hunedoarei, organizată în „Oraşul vechi”, cum numesc zona mai ales pasionaţii de istoria urbei, a fost una destul de reuşită.
Căldura din timpul zilei a făcut ca zona să nu fie intens populată decât spre seară. Unii hunedoreni se relaxau la terasele improvizate, alţii în parcul din Centrul Vechi, iar alţii chiar pe podul din zona Mendi, bucurându-se de răcoarea oferită de apele Cernei şi de spectacolul dat de „nebunii” care făceau bungee-jumping de pe o macara al cărui braţ se înălţa la 60 de metri.
Avantaje
Un alt avantaj al „Oraşului vechi” pentru organizarea unui concert este simplul fapt că zona în care a fost amplasată scena este mai largă decât bulevardul Dacia, aşa că publicul n-a mai fost nevoit să se calce pe picioare pentru a-i urmări pe artişti. Circulaţia spre Teliuc a fost deviată pe podul care merge spre Castelul Corvinilor, apoi pe străduţa din lateralul restaurantului „Corviniana”. Anii trecuţi, când serbările se organizau în centrul oraşului, trebuia să faci ocoluri mari ca să ajungi, de exemplu, la hipermarket-ul din centrul Hunedoarei. Tot atunci, gălăgia provocată de spectacole, ori de manelele de pe la terasele improvizate, se auzea în aproape tot oraşul. Acum n-a mai fost cazul.
Singurul impediment a fost distanţa mai mare pe care unii localnici au fost nevoiţi să o parcurgă, faţă de ediţiile precedente.
„Mă pot declara mulţumit de rezultat şi din punct de vedere al cheltuielilor care au fost necesare. Am organizat această ediţie a «Zilelor Hunedoarei» cu un buget redus cu aproape 50 la sută faţă de anii trecuţi. Mai mult, anul acesta am închiriat comercianţilor o suprafaţă cu 30 la sută mai mică decât cele de la precedentele ediţii, dar s-au încasat din taxele de închiriere aproximativ 85.000 de lei, în condiţiile în care, până acum, Primăria nu încasa mai mult de 50.000 de lei, la asemenea manifestări. Dacă luăm în considerare şi veniturile realizate, putem spune că, anul acesta, pentru «Zilele Hunedoarei» s-au cheltuit din buget 200.000 de lei, dar s-au încasat la buget 85.000. Trăgând linie, sărbătoarea a costat aproximativ 115.000 de lei”, declară primarul Dan Bobouţanu.
Sărbătoarea de la Castel
„Zilele Hunedoarei” au fost marcate şi la Castelul Corvinilor. „Ordinul Cavalerilor de Hunedoara” s-a mobilizat şi mai bine decât de obicei pentru că a marcat şi 10 ani de la înfiinţare. Copiii şi turiştii au fost atraşi de tabăra medievală interactivă. Un alt punct de atracţie al Castelului l-a constituit „Târgul Transilvănean al Meşteşugarilor”. Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni s-a prezentat cu aproape toate breslele pe care le are în componenţă (mai puţin cea gastronomică, aceasta lipsind din cauza birocraţiei complicate pe care o implică avizele sanitare). Mai mult, din zecile de standuri cu care s-a prezentat (toate după acelaşi tipar), asociaţia amintită a pus şase spaţii la dispoziţia unor meşteri locali, din Hunedoara, Deva şi Simeria.


















































2 Comments