glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Vremea încetinește „pietonala”

Planurile edililor Hunedoarei de a inaugura zona pietonală pe 1 Decembrie sunt puse în pericol

Primăria Hunedoarei anunță că lucrările la zona pietonală dintre Gambrinus și Teatru se vor limita la operațiuni care pot fi făcute pe vreme rea, pe durata avertizărilor de cod galben (mai ales când e vorba de ploi abundente). Dacă toamna se va arăta neprietenoasă cu proiectele de construcții, sunt șanse ca „pietonala” să nu fie gata la data dorită de autoritățile locale – 1 Decembrie.

Ieri, Primăria Hunedoarei a anunțat că, din cauza ploilor din ultimele zile, nu se poate turna stratul stabilizator din beton pe porțiunea b-dului Corvin, cuprinsă între b-dul Dacia și strada George Enescu. Acesta este motivul pentru care lucrările la această parte din proiect au fost întrerupte încă de ieri Totuși, reprezentanții Primăriei spun că, zilele acestea, se va lucra la fântâna mare din fața Casei de Cultură, dar și la săparea gropilor pentru pomii care urmează să fie plantați pe „pietonală”, iar operațiunile la stratul din beton se vor relua deîndată ce vremea se mai îmbunează.

Întârziere de două luni provocată de o contestație

Conform oficialilor Primăriei Hunedoara, realizarea pietonalei nu are un termen – limită prevăzut în vreun contract, deoarece face parte din acordul-cadru pentru lucrări de infrastructură încheiat încă din 2010. Un termen-limită există pentru platoul din fața Casei de Cultură, dar și acela este destul de „relaxat”: 1 august 2019. Totuși, neoficial, edilii Hunedoarei spuneau că sunt toate șansele ca ambele lucrări (și pietonala, și platoul) să fie gata până în decembrie și inaugurate chiar de Ziua Națională. „E adevărat că nu avem un termen-limită pentru pietonală, dar la fel de adevărat e faptul că nici noi și nici constructorul nu avem interesul ca lucrările să întârzie. Suntem pregătiți cu tot ce trebuie. Avem cumpărate deja toate materialele de construcții de care e nevoie precum și mobilierul stradal ce urmează să fie montat. Și echipamentele pentru sistemul de comunicații și acces sunt deja în depozitele Primăriei. Vremea este cum este și nu ne permitem să turnăm beton pe ploaie. Nu ne batem joc de banii contribuabililor. Dacă nu turnăm betoane pe ploaie, asta nu înseamnă că ne oprim, ci facem ce se poate face în condițiile meteo. Muncitorii firmei care efectuează lucrarea nu pleacă din Hunedoara, ci așteaptă vremea bună pentru turnat betoane”, spune primarul Dan Bobouțanu.
Acesta mai spune că lucrarea ar fi fost gata pe 1 Decembrie, dar adaugă și un „dacă”: „Dacă nu am fi avut acea contestație la rezultatul licitației pentru cele trei fântâni arteziene, am fi fost gata cu lucrările la 1 Decembrie. Din păcate, cineva a făcut o contestație ce s-a dovedit a fi total nefondată, dar care a întârziat începerea lucrărilor cu cel puțin două luni. Depindem de vreme. Chiar dacă nu vom reuși să finalizăm până la 1 decembrie, dacă vremea o va permite, se va lucra și în decembrie”.

Back to top button