Viorel Arion, primul interviu după ce a pierdut alegerile: „Nu pot să-mi explic de ce am pierdut. Există viaţă şi după 5 iunie 2016. Rămân consilier local”
La mai bine de o săptămână de la momentul în care a pierdut alegerile, Viorel Arion revine, practic, în viaţa publică, răspunzându-le la telefon şi jurnaliştilor. Ieri, fostul primar al Hunedoarei ne-a acordat un scurt interviu.
Ce s-a întâmplat în zilele de după alegeri? Practic, vreme de aproape o săptămână, nu am reuşit să vă contactăm la telefon.
Nu s-a întâmplat nimic deosebit. Am venit la serviciu.
Cum vă explicaţi rezultatul alegerilor de la Hunedoara?
Nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat şi, pe moment, nici nu vreau să-mi pun prea multe întrebări.
Pe parcursul campaniei electorale v-aţi gândit, în vreun moment, că există şi posibilitatea să pierdeţi alegerile?
Sincer, nu. Şi spun asta pentru că, la o lună înainte de alegeri, făcusem un sondaj care arăta că sunt creditat cu 63 la sută din intenţia de vot. Dar, din moment ce doar şase oameni din 10 au ieşit la vot, sondajul nu a mai fost relevant.
Săptămâna trecută, Mircea Moloţ aprecia că asta a fost una dintre greşelile Dumneavoastră: aţi făcut sondaje cu aceiaşi oameni, care ar fi început să vă spună doar ce ştiau ei că vă place să auziţi.
Eronat. Am făcut şi alte sondaje cu aceeaşi echipă, iar estimările au fost aproape de rezultatele consemnate câteva săptămâni mai târziu.
Ce veţi face în continuare?
Mă întorc în mediul privat, la Comser (firmă de IT şi birotică fondată de Viorel Arion şi Horia Paştiu, cu mai bine de 20 de ani în urmă – n.red.) şi o să rămân consilier local.
Mulţi primari care pierd alegerile refuză să fie simpli consilieri. Dumneavoastră de ce alegeţi să rămâneţi consilier?
Pentru că am fost votat de peste 9.000 de hunedoreni.
Care dintre proiectele Dumneavoastră doriţi foarte mult să fie duse mai departe?
Cele legate de Castelul Corvinilor, iluminatul public ecologic, transportul ecologic, Spitalul Municipal şi, bineînţeles, pietonala.
Ce planuri politice aveţi pe mai departe. Rămâneţi preşedinte la organizaţia municipală a PNL? Candidaţi pentru vreo funcţie la organizaţia judeţeană?
Nu m-am gândit deloc la ce voi face, în plan politic. Aştept să îmi închei mandatul, apoi voi avea destul timp să mă gândesc şi la viitorul meu politic. Cert este că voi rămâne membru PNL.
Se respectă „regula” mandatului unic
Viorel Arion s-a lansat în politică în 2003, ca membru PNL. În 2004 a reuşit să devină senator de Hunedoara, apoi, în 2008, a fost ales deputat. În 2012, l-a învins în alegeri pe Bende Barna – Gavril, candidat independent susţinut de USL, la doar 767 de voturi diferenţă. Pe durata mandatului său a avut câteva iniţiative îndrăzneţe, dar controversate, cum ar fi subvenţionarea consistentă a transportului public local, preluarea de către Primărie a serviciului de colectare a deşeurilor menajere şi transformarea b-dului Corvin în zonă pietonală (ultima, amânată pentru după alegeri). Bila albă a mandatului său o reprezintă creşterea spectaculoasă a numărului de turişti la Castelul Corvinilor. Asfaltările din oraş au început încă de pe vremea predecesorului său, Ovidiu Hada (câteva bulevarde şi străzi importante beneficiind de 8 milioane de euro atrași de Hada, celelalte zone fiind obiectul unui contract atribuit prin licitaţie în 2009 şi împărţit în mai multe contracte subsecvente). Noul sit industrial a fost tot rezultatul unui proiect depus pe vremea administraţiei Hada, dar execuţia şi finalizarea lucrărilor a avut loc în mandatul lui Viorel Arion.
Pe 5 iunie 2016, Arion a pierdut alegerile la o diferenţă şi mai mică decât cele pe care le-a câştigat în 2012. Doar 554 de voturi au fost între Dan Bobouţanu (PSD) şi el („scor” de 9.962 la 9.408. Electoratul hunedorean demonstrează încă o dată că nu uită promisiunile electorale (cele 2000 de locuri de muncă promise de Arion şi neapărute în oraş par să fi cântărit mult) şi că nu are răbdare. În toamnă, se preconizează apariţia a peste 700 de locuri de muncă, dintre care 500 la compania de cablaje auto. Lipsa de răbdare a locuitorilor oraşului Hunedoara cu primarul lor este un fapt dovedit încă din 2000, când Remus Mariş a câştigat la mai puţin de 200 de voturi cel de-al treilea său mandat. Nicolae Schiau i-a urmat, în 2004, apoi a pierdut, în 2008, neputând contracara „visul american” întruchipat de Ovidiu Hada. La rândul său, Ovidiu Hada n-a putut prezenta un bilanţ mulţumitor al realizărilor concrete, în 2012, motiv pentru care s-a clasat abia pe locul III. Practic, din 2004 încoace, în Hunedoara, niciun primar n-a reuşit să câştige un al doilea mandat.






