Violatorul de la Bobâlna, în arest preventiv
Magistraţii Tribunalului Hunedoara au decis, ieri, ca bărbatul din satul Bobâlna, care şi-a violat fiica vitregă timp de trei ani, să fie arestat preventiv pentru 29 de zile.
Conform purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, “instanţa a admis cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 29 de zile. Secizia instanţei poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare”. Bărbatul din Bobâlna, Daniel Popa, este acuzat de fiica sa vitregă de viol. Fata l-a denunţat pe bărbat anul acesta, după ce anul trecut, când i-a spus mamei sale că este violată de tatăl său vitreg, femeia a îndemnat-o să depună o plângere împotriva unui consătean al lor. Oamenii legii au dat neînceperea urmăririi penale faţă de acesta, iar în acest an, după ce fata a decis, la îndemnul unor angajate ale Primăriei Rapolt cărora le-a povestit întregul calvar la care a fost supusă, să-l denunţe pe concubinul mamei sale, procuririi au demarat o nouă rundă de cercetări. Pe baza probelor administrate, anchetatorii au dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, iar ieri a fost prezentat instanţei de judecată care a decis ca acesta să fie arestat preventiv. Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată şi continuată. În dosar au fost audiaţi martori care au confirmat că i-au văzut pe cei doi, undeva pe câmp, în apropierea satului, în timp ce întreţineau relaţii sexuale. De asemenea, conform anchetatorilor, medicii i-au eliberat adolescentei un act medical din care rezultă că are leziuni la nivel genital, ceea ce confirmă împotrivirea fetei la actul sexual. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, “la acest moment, mama fetei nu este cercetată, dar luăm în considerare şi ipoteza în care ar putea fi cercetată pentru denunţare calomnioasă în contextul în care a învinuit o altă persoană de săvârşirea faptei”.






