glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Victor Roșca, după primul antrenament: „Avem nevoie de 2-3 jucători de ligă secundă”

Noul tehnician al FC Hunedoara a efectuat deja primele antrenamente cu noua sa echipă. Experimentatul antrenor și-a conturat deja o primă impresie despre lotul pe care îl are la dispoziție și spune că și-ar dori măcar doi trei jucători cu experiență pentru noul sezon. „Am găsit la FC Hunedoara multă tinerețe, multă pasiune și în rândul jucătorilor, dar și în rândul conducerii executive. Mult entuziasm, gândire pozitivă și mult optimism. Sper că ne vom realiza obiectivul, iar ce vom face anul acesta, să nu-i dezamăgească pe iubitorii fotbalului. Nu pot să mă pronunț asupra lotului pentru că distanța la care am stat eu până acum este foarte mare, nu am văzut în ultimul an echipa și nici seria din care am făcut parte, deoarece eu am activat ca observator în zona Buzăului. Trebuie să-i văd în câteva meciuri de pregătire, iar în funcție de ceea ce constatăm să luăm și măsurile care se impun. Probabil că va trebui să aducem 2-3 jucători cu experiență”, a declarat, pentru corvinul1921.ro, Victor Roșca.

Sursa foto: corvinul1921.ro

Back to top button