Timp liber
„Viața ca o poveste” – Spectacol de teatru oferit de trupa PROSCENIUM

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” organizează sâmbătă, 11 octombrie 2025, de la ora 12:00, în Sala Mare a Centrului Cultural, un spectacol emoționant și plin de farmec – „Viața ca o poveste” de Sînziana Popescu.
Prin susținerea constantă acordată elevilor deveni, Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” și-a asumat nobila misiune de a contribui la formarea culturală și la dezvoltarea artistică a tinerilor dornici de a-și întregi educația umanistă și orizontul spiritual, dintre care unii au devenit, pe parcursul celor zece ani de activitate neîntreruptă, studenți ai facultăților din domeniul artelor.
Spectacolul „Viața ca o poveste” este realizat în cadrul programului educațional „TEATRUL CA DISCIPLINĂ DE VIAȚĂ”, dedicat tinerilor artiști locali, elevi ai școlilor și liceelor din Deva, și reprezintă rezultatul muncii și pasiunii tinerilor actori care formează trupa Proscenium a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.
Spectacolul aduce pe scenă o poveste despre familie, prietenie, visuri și curaj, toate privite prin ochii copiilor și transformați în magie teatrală.
Trupa de tineri actori, este coordonată de profesorul Mihai Lungeanu, regizor de teatru, scenograf, scenarist, publicist, profesor universitar, critic de teatru și realizator de emisiuni radiofonice.
Distribuția:
Daria Brînzan, Nicolas Oltean, Iulia Marchiș, Alexandra Domșa, Alexia Damiean, Marta Tămaș, Ana Maria Nicoleta Rus, Bonta Clara, Daniel Andrei Rus, Maria Cozma, Viviana Maca, Alessya Motocea.
Vă așteptăm cu drag la o după-amiază dedicată poveștilor și emoției, alături de cei mici și mari, pentru a celebra creativitatea și talentul tinerilor din comunitatea noastră.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.