Vestiarele de la Aqualand, “prădate” de hoţi
Trei persoane care se relaxau, la sfârşitul săptămânii trecute în centrul de agrement Aqualand din Deva, au rămas fără bani, acte şi telefoane mobile, în valoare de 5.000 de lei. Vinovaţi de furtul bunurilor au fost trei tineri deveni, care au spart câteva dulapuri din vestiare.
“Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată de către angajata unui centru de agrement din Deva, cu privire la faptul că, în cursul serii, persoane necunoscute, prin forţarea uşilor dulapurilor din vestiar, au sustras mai multe telefoane mobile, bani şi acte de identitate, cauzând celor trei părţi vătămate un prejudiciu de aproximativ 5.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspector Bogdan Niţu.
În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii i-au identificat pe Ionuţ I. şi Andrei S., ambii de 18 ani, şi pe Cristian S., de 19 ani, toţi din Deva, asupra carora au fost găsite telefoanele mobile furate şi o parte din suma de bani.
Cei trei tineri au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă şi prezentaţi Judecătoriei Deva cu propunere de arestare preventivă, însă instanţa a dispus cercetarea acestora în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, fiindu-le interzis dreptul de a părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile.






