glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

„Vas pentru gătit portabil”, exponatul lunii la muzeul devean

Devenii au ocazia să admire pe parcursul lunii martie o nouă piesă în categoria „Exponatul lunii”. Este vorba despre un „vas pentru gătit portabil”, piesă descoperită în situl de la Şoimuş  –  „Teleghi”.

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 martie 2015, o nouă piesă în categoria „Exponatul lunii”, piesă ce va putea fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia. Este vorba despre un vas cuptor, de tip „pyramos”, mai precis o instalaţie compusă dintr-o oală de mari dimensiuni căreia îi este ataşată la partea inferioară, făcând corp comun cu aceasta, o cameră de ardere. Exponatul aduce în atenţia publicului o nouă „poveste din spatele vitrinei”, mai precis drumul anevoios al acestui obiect arheologic trecut şi prin Laboratorul de restaurare-investigaţii din cadrul MCDR. Denumit în literatura de specialitate şi „vatră portabilă” sau „vas pentru gătit portabil”, acest tip de instalaţie este o categorie specifică epocii bronzului. Piesa a fost descoperită în timpul cercetărilor arheologice preventive de pe segmentul de autostradă Deva – Orăştie, în situl de la Şoimuş  –  „Teleghi” şi se pare că a fost folosită în alte scopuri decât cele casnice.

Back to top button