Valeriu Zgonea, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile
Procurorii DNA Ploieşti au luat măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de Valeriu Zgonea (PSD), fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, acesta fiind cercetat pentru pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit pentru numirea unui secretar de stat.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 15 februarie 2017, faţă de inculpatul Zgonea Valeriu – Ştefan, vicepreşedinte, în perioada 2010-2012, şi ulterior preşedinte al Camerei Deputaţilor din cadrul Parlamentului României în legislatura 2012-2016, pentru infracţiunea de trafic de influenţă. Totodată, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Dumitru Dobrică, consilier în cadrul Consiliului Judeţean Buzău în perioada iunie 2004-decembrie 2013 şi administrator/acţionar al unei societăţi comerciale, pentru cumpărare de influenţă. În ordonanţele procurorilor se arată că există date şi probe din care rezultă suspiciunea că, din iulie 2012, de când Zgonea a fost numit în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Dobrică i-a promis, iar Zgonea a acceptat foloase necuvenite, în schimbul intervenţiei pe lângă funcţionarii publici asupra cărora a lăsat să se creadă că are influenţă, în vederea numirii unei rude a lui Dobrică într-o importantă funcţie publică.
A primit foloase necuvenite
Zgonea ar fi primit de la Dobrică foloase necuvenite în sumă de aproximativ 52.000 de lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism (excursie de 4 zile la Viena în intervalul 16-19.05.2013) şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna. În aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, persoana respectivă a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu.
Potrivit procurorilor anticorupție, ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea, persoana respectivă şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23.01.2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.






