glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Valentina Ardean Elisei revine în circuitul Naţionalei

Extrema stângă a Cetăţii Deva va face parte, din nou, din lotul naţional al României, după o pauză de mai bine de un an. Sosită în această vară la poalele cetăţii, handbalista de 31 de ani a fost convocată de către Gheorghe Tadici pentru cantonamentul centralizat de la Cheile Grădiştei, care va începe imediat după desfăşurarea rundei cu numărul trei a Ligii Naţionale

Deşi n-a avut parte de un început de campionat foarte prolific (doar şapte reuşite în meciurile cu Corona şi CSM Ploieşti) „Alice” se reîntoarce la lotul naţional, după pauza prilejuită de naşterea copilului său. La revenirea la Deva, cea mai bună extremă a lumii în urmă cu cinci ani declara că nu şi-a luat gândul de la naţională şi că va răspunde prezentă ori de câte ori se va apela la serviciile sale. „Niciodată nu o să întorc spatele «naţionalei ». Dacă se va considera că sunt în formă şi că pot să ajut echipa, voi îmbrăca tricoul României cu cel mai mare drag”, spunea purtătoarea tricoului cu numărul 15.

Cartaş, evitată, din nou

Alături de ea nu se va pregăti însă Carmen Cartaş, care deşi are un start de sezon bun nu a intrat în atenţia selecţionerului Tadici, care a gândit acest mini-cantonament ca parte integrată a pregătirii Campionatului Mondial ce va avea loc, în decembrie, în Serbia. În schimb, antrenorul celor de la HC Zalău se va baza pe aportul a câte şase jucătoare de la HCM Baia Mare şi Corona Braşov. Pentru acţiunea de la Cheile Grădiştei, selecţionerul a convocat 23 de handbaliste din campionatul intern. Patricia Vizitiu şi Cristina Neagu, pe măsură ce va reintra la Buducnost, vor veni la următoarele acţiuni oficiale, în timp ce Oana Manea şi Talida Tolnai, sunt, la rândul lor, monitorizate şi pot fi convocate pe viitor. La Mondialul de la finele anului, „tricolorele” vor juca in grupa D, la Novi Sad, cu Ungaria, Germania, Cehia, Tunisia şi Australia.

Peste 170 de selecţii a adunat Elisei sub „tricolor”, timp în care a marcat peste 700 de goluri!

77 de zile au mai rămas până la startul Mondialului din Serbia

Lotul convocat de Tadici

Portari: Paula Ungureanu, Mirela Nichita, Tereza Pâslaru, Denisa Dedu

Extreme: Valentina Ardean Elisei, Nicoleta Dinca, Adriana Nechita, Laura Chiper, Aneta Pîrvuţ

Pivoţi: Crina Pintea, Constantina Raţiu, Raluca Agrigoroaie

Linia de 9 metri: Aurelia Brădeanu, Dana Băbeanu, Renata Ghionea, Luciana Marin, Eliza Buceschi, Diana Druţu, Gabriela Mihalschi, Adriana Ţăcălie, Raluca Anghelina, Gabriela Perianu, Oana Gogoriţă.

Back to top button