glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Urmăriţi naţional şi internaţional, prinşi de poliţiştii deveni

Un petroşenean dat în urmărire naţională şi internaţională anul trecut, fiind condamnat pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, şi o deveancă pe numele căreia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru furt calificat au fost prinşi de poliţiştii deveni.

Poliţiştii deveni au organizat, duminică, o acţiune, în urma căreia l-au depistat pe Ioan S., de 30 de ani, din Petroşani, condamnat definitiv în data de opt mai, anul trecut, de Judecătoria Petroşani, la opt luni de închisoare pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. “Bărbatul, care se afla în urmărire naţională şi internaţională întrucât se sustrăgea executării pedepsei privative de libertate, a fost reţinut de poliţişti şi urmează a fi transferat în penitenciar”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu. Tot duminică, poliţiştii deveni au depistat-o pe Ionela N., de 34 de ani, din municipiul Deva, fără ocupaţie, recidivistă, pe numele căreia Judecătoria Alba Iulia a emis, în data de 21 august 2012, un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Aceasta se afla în urmărire naţională şi a fost predată escortei Poliţiei Municipiului Alba Iulia pentru continuarea cercetărilor.

Back to top button