Urmărire pe străzile Petroșaniului . Tânăr băut și fără permis, la volanul unui autoturism furat
Un tânăr petroșenean, în vârstă de 27 de ani, a fost reținut de polițiști după ce, băut fiind și fără să aibă permis de conducere, a urcat la volanul unui autoturism pe care l-a furat de la un prieten de-al său și a pornit pe străzile orașului. A tamponat un autoturism și abia a fost oprit de oamenii legii, după o urmărire ca-n filme.
Întâmplarea, desprinsă parcă din filmele hollywood-iene, a avut loc în municipiul Petroșani, la sfârșitul săptămânii trecute, dimineața, în jurul orei 10:30.
Marius T., de 27 de ani, din Petroşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii din Petroşani, a pierdut controlul asupra volanului şi a tamponat un autoturism aflat în staţionare, după care a părăsit locul faptei. La scurt timp de la producerea evenimentului rutier, autoturismul a fost depistat pe Bulevardul 1 Decembrie, dar conducătorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor, motiv pentru care s-a început urmărirea acestuia. Oamenii legii au reușit să blocheze autoturismul pe strada Independenţei. „În urma testării cu aparatul alcooltest s-a constatat că tânărul avea o concentraţie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Probele biologice de sânge, recoltate la Spitalul de Urgență Petroșani, au fost supuse analizei, rezultatul fiind o alcoolemie de 1,80 mg/l alcool pur în sânge”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, agent principal Adriana Voina.
A furat mașina unui prieten
Din verificările efectuate în bazele de date ale poliţiei, oamenii legii au stabilit faptul că tânărul nu avea nici permis de conducere. În plus, autoturismul pe care îl conducea era furat. „Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că Marius T., fiind în vizită la un prieten, a sustras din locuinţa acestuia cheile autoturismului care era parcat pe strada Păcii, conducându-l fără acordul proprietarului”, a mai adăugat agentul principal Adriana Voina.
Tînărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat Judecătoriei Petroşani cu propunere de arestare preventivă. Magistrații petroșeneni au decis ca tânărul să fie cercetat în libertate cu interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu.






