glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Urmărire cu focuri de armă la Hunedoara

Șase focuri de armă au fost nevoiți să tragă polițiștii pentru a-l opri pe șoferul unui autoturism de teren care se afla băut la volan. După o urmărire demnă de filmele de acțiune, derulată pe parcursul a doi kilometri, bărbatul a fost prins de polițiști care i-au întocmit dosar de cercetare penală.
Polițiștii au încercat să îl oprească pe șofer, marți noapte în jurul orei 1:00, în cadrul unei verificări în trafic, pe străzile din municipiul Hunedoara. Bărbatul nu a oprit la semnalele polițiștilor și mai mult decât atât a demarat în viteză, îndreptându-se spre cartierul Hășdat, motiv pentru care polițiștii au pornit pe urmele lui. După o urmărire de aproximativ doi kilometri, bărbatul a fost oprit pe strada Serei din Hunedoara. „Echipajul de poliție rutieră a pornit în urmărirea autoturismului, folosind semnalele acustice și luminoase și a reușit să îl oprească după o urmărire de aproximativ 2 km. În timpul urmării, pentru oprirea autoturismului suspect, unul dintre agenţii de Poliție Rutieră a folosit arma din dotare, trăgând 6 focuri de armă, în plan vertical. Cel aflat la volan, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat un rezultat de 0,97 mg/l, alcool pur în aerul expirat”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara. Șoferul a fost dus de polițiști la U.P.U. Hunedoara, unde i s-au recoltat probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei. Ulterior, suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Back to top button