glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

UPDATE. Primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriță, arestat la domiciliu

UPDATE. Primarul Cornel Resmeriţă, Ştefan Lungu şi Gheoghe Nastasia vor fi cercetaţi în arest la domiciliu în dosarul „Gala Bute„, a decis Tribunalul Bucureşti. Decizia luată în privinţa celorlalţi trei inculpaţi nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii DNA au cerut, marţi seară, la ICCJ arestarea preventivă a lui Rudel Obreja şi Cornel Resmeriţă şi arest la domiciliu pentru Ştefan Lungu şi Gheorghe Nastasia, în dosarul „Gala Bute”.

 

Primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriță, a fost reținut, în cele din urmă, luni seară, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul privind gala în care a boxat Lucian Bute la București în iulie 2011. Împreună cu ceilalți coinculpați edilul din Lupeni a fost prezentat pentru confirmarea arestării preventice la Înalta Curte de Casație și Justiție. Magistrații instanței supreme au decis că nu este de competența lor judecarea arestării astfel că au declinat cauza Tribunalului Bucuresti. În cursul nopții un judecător de la Tribunal va decide daccă Resmeriță, Rudel Obreja și ceilalți coinculpați vor fi încarcerați sau vor fi cercetați în libertate.

Primarul Cornel Resmeriță este suspectat că în anul 2011 a dirijat către două firme o parte din banii primiți de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT), condus de Elena Udrea, pentru un contract de achiziție publică atribuit cu încălcarea dispozițiilor legale, potrivit surselor citate. În dosar a mai fost reținut și fostul șef al Federației Române de Box (FRB) Rudel Obreja. Cei doi au fost audiați mai multe ore la DNA. La sediul DNA, au fost aduse luni și alte persoane vizate în acest dosar, printre care și Ștefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea, și omul de afaceri Adrian Gărdean. În dosar au fost efectuate percheziții în 18 locații situate în București și în alte patru județe — Ilfov, Prahova, Hunedoara și Gorj. Perchezițiile au avut loc după ce săptămâna trecută DNA a primit rezultatele controalelor dispuse prin Antifrauda fiscală și ANRMAP la firme care ar fi fost „protejate” de Elena Udrea și cu care avea legătură. Procurorii DNA ar fi constatat infracțiuni noi de corupție pentru angajați ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului, dar și fapte prin care s-au fraudat fonduri ale instituției, condusă la acea vreme de Elena Udrea, pentru a fi trecute în patrimoniul lui Rudel Obreja și pentru ca acesta să obțină un credit de la BRD.

Back to top button