glasul-hd.ro Web analytics

UPDATE. Mircea Moloţ îşi pierde mandatul înainte de termen

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Moloţ, a fost declarat incompatibil în urma unei sentinţe definitive şi irevocabile emisă ieri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Mircea Moloţ a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate pe parcursul anului 2012, după ce s-a constatat că, în perioada 26.09.2008 – 30.01.2009 a fost şi şef al Consiliului Judeţean dar şi preşedinte al Adunării Generale a Acţionarilor societăţii Drumuri şi Poduri Deva, firmă aflată în subordinea CJ Hunedoara. Moloţ a contestat decizia la Curtea de Apel Alba, dar instanţa i-a respins demersul. Acelaşi lucru l-a făcut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ieri. La primele ore ale acestei zile, surse judiciare indicau faptul că sentinţa în acest caz va fi pronunţată abia pe 28 ianuarie. În această după-amiază însă, aceleaşi surse anunţau că instanţa a decis să-i respingă recursul, menţinând astfel decizia luată de Curtea de Apel Alba, instanţa de fond care a dat dreptate Agenţiei Naţionale de Integritate.

Acum Mircea Moloţ se află în arest la domiciliu decis ca măsură preventivă într-un dosar în care, alături de ginerele său, Robertto Venter, de vicepreşedintele CJ Hunedoara, Tiberiu Balint şi de doi oameni de afaceri, este acuzat de mai multe fapte de corupţie. Atât el cât şi Tiberiu Balint au fost suspendaţi din funcţiile administrative încă de la mijlocul lunii decembrie a anului trecut.

Back to top button