glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Unul dintre bărbaţi a murit la spital. Doi muncitori, ucişi de un mal de pământ

Doi angajaţi ai Hidroconstrucţia – sucursala Olt Inferior Argeş, care executau lucrări la extinderea reţelei de apă a municipiului Vulcan, şi-au pierdut viaţa, ieri, după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei.

Tragicul eveniment s-a produs, ieri, în jurul orei 14:30, pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Vulcan. O echipă de muncitori efectua săpături pentru a amplasa nişte ţevi, în cadrul unei lucrări de extindere a reţelei de apă şi canalizare din localitate. Pământul a fost scos cu ajutorul unui escavator, însă, la un moment dat, utilajul nu a mai putut fi folosit pentru că exista riscul să rupă ţevile deja existente în respectivul şanţ. Astfel, a fost necesar ca doi muncitori, Ion Presinschi şi Viorel Martin, să coboare în şanţul format în urma escavării, adânc de peste trei metri, pentru a continua săpăturile “la lopată”. Toate acestea, fără a elimina riscurile producerii surpării pereţilor de pământ. Iar inevitabilul s-a produs. Un mal de pământ s-a prăvălit peste cei doi muncitori.

Salvat de colegi, de sub pământ, a murit la spital

Colegii celor doi bărbaţi au sărit ca arşi, când i-au văzut îngropaţi de vii. Au luat lopeţile şi s-au apucat de săpat. În scurt timp, au reuşit să-l scoată din groapă pe Viorel Martin, în vârstă de 55 de ani. Acesta a fost preluat, în stare de inconştienţă, de echipajul cu medic al Ambulanţei şi transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Vulcan. Aici, medicii au aplicat procedurile de resuscitare, însă în zadar, pacientul a fost declarat decedat.

Manevrele de resuscitare, rămase fără “răspuns”

În tot acest timp, la locul accidentului au ajuns echipajele de paramedici SMURD din Vulcan şi Petroşani, care au reuşit să-l scoată de sub malul de pământ şi pe Ion Presinschi, în vârstă de 49 de ani, angajat ca fierar betonist. “Ajunşi, în doar câteva minute la locul indicat prin numărul de urgenţă 112, paramedicii au extras dintr-un şanţ, un bărbat în stare de inconştienţă, care nu prezenta semne vitale. Imediat au fost demarate manevrele de resuscitare, executate de paramedici”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, căpitan Anemona Doda.
Timp de 45 de minute, conform protocolului, paramedicii au încercat să-l readucă la viaţă pe bărbatul în vârstă de 49 de ani. În ciuda eforturilor echipajului de prim-ajutor, bărbatul nu a mai putut fi salvat, cel mai probabil acesta decedând în urma unui stop cardio-respirator. Muncitorii erau angajaţi ai firmei specializate în executarea lucrărilor publice. Cercetările în acest caz au fost preluate de un procuror şi de inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara.

(Foto: Eforturile echipelor de salvare au fost în zadar, cei doi muncitori pierzându-şi viaţa după ce malul s-a surpat peste ei – sursa: gazeta de dimineaţă)

Back to top button