glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

UNPR, deschis colaborării cu partenerii de coaliţie

Candidaturile pentru alegerile din iunie şi o eventuală alianţă politică cu partenerii de coaliţie au fost principalele teme de discuţie la întâlnirea liderilor judeţeni ai UNPR cu conducerera centrală a Uniunii, care a avut loc ieri la Bucureşti. O posibilă alianţă între progresişti şi PDL nu a fost bătută în cuie, însă preşedintele organizaţiei judeţene a UNPR Hunedoara, Mihail Rudeanu, susţine că formaţiunea pe care o reprezintă este deschisă colaborării. “A fost prima întâlnire preelectorală în care a fost abordată problematica cu privire la partenerii noştri politici. Noi suntem deschişi oricărei colaborări. S-a hotărât deocamdată să mergem cu candidaţi separaţi, dar poate exista posibilitatea ca în unele situaţii să ne susţinem reciproc. Am înaintat şi listele cu candidaţi. Noi am stabilit candidaţi UNPR în toate oraşele şi municipiile din judeţ. Vom face în perioada următoare şi sondaje, ca să vedem unde ne plasăm vis-a-vis de contracandidaţii noştri”, a precizat Mihail Rudeanu. Liderul UNPR Hunedoara a precizat şi că numele candidaţilor vor fi anunţate după prima jumătate a lunii martie. Potrivit lui Rudeanu, acesta va merge la alegeri în tandem cu primarul Devei, Mircia Muntean, iar în cazul în care unul dintre cei doi va opta pentru Consiliul Judeţean, celălalt va fi desemnat candidat pentru Primăria Deva. În ceea ce priveşte municipiul Hunedoara, în cursa pentru fotoliul de primar, UNPR va fi reprezentat de Robert Muzsic.

Back to top button