glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Un tânăr a intrat cu mașina într-un TIR, în Germania, și a filmat live accidentul pe Facebook. Din primele informații, bărbatul era devean și ar fi intrat intenționat în autotren

Un tânăr din România a provocat luni seara un accident rutier în Germania. Șocant a fost că bărbatul a transmis live, pe Facebook, un mesaj în care dădea de înțeles că va recurge la un gest dramatic și a filmat și momentul în care intră într-un TIR pe o bretea a autostrăzii.

Din primele informații, tânărul este din Deva și are 22 de ani, iar mesajul pe care-l transmite în timpul filmării, înainte de accident, ar arăta că a intrat intenționat în TIR într-un gest disperat provocat de faptul că iubita lui se despărțise de el.

Informația că șoferul ar fi devean apare pe pagina de Facebook “Info trafic 24” și pe mai multe site-uri on-line de știri.

Potrivit observator.tv, tânărul a dat de înțeles familiei că urmează să ia o decizie fatală pentru că se despărțise de iubita lui. „Tot ce am vrut eu a fost ea”, le-a spus tânărul părinților.

Administratorul paginii de Facebook “Info trafic 24” a anunțat astăzi că tânărul a murit la spital, în Germania.

Back to top button