glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Un nou termen în dosarul Sucilă – Stoica. Fostul viceprimar Angela Stoica s-a prezentat în instanţă pentru a-şi ocroti copiii de presă

Controversatul dosar sexual în care fostul poliţist vulcănean Adrian Sucilă este acuzat de act sexual cu un minor şi corupţie sexuală, victimă fiind fiul, în vârstă de 16 ani, al fostului viceprimar al municipiului Vulcan, Angela Stoica, s-a aflat, ieri, “pe masa” judecătorilor petroşeneni. În instanţă a fost prezentă şi Angela Soica, pentru a-şi susţine moral fata şi pentru a o păzi de presă.

Magistraţii Judecătoriei Petroşani au acordat, ieri, un nou termen, pentru data de şase noiembrie, în dosarul Sucilă – Stoica. De asemenea, la termenul de ieri, Sucilă a cerut eliberarea din arest preventiv, însă instanţa a respins cererea. Astfel, acesta va fi judecat în continuare în arest preventiv.

Fostul viceprimar, în instanţă, alături de fiica sa

Angela Stoica, fostul viceprimar al Vulcanului, care la începutul acestei luni a demisionat din funcţia de consilier local al municipiului, pierzând astfel şi “fotoliul” de viceprimar, şi s-a autosuspendat din PSD pentru şase luni, a fost prezentă pentru prima dată în instanţă, la termenul de ieri. Aceasta le-a spus jurnaliştilor că a luat această decizie pentru a-şi susţine moral copiii şi pentru a-i feri de presă.
La primul termen al dosarului, din septembrie, avocaţii lui Sucilă au depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o cerere de strămutare a dosarului, motivul fiind reprezentat de presiunea mediatică la care sunt supuse părţile implicate. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins, ca nefondată, ce¬rerea formulată de Dan Adrian Sucilă şi Mihaela Stoica pentru strămutarea judecării cauzei.

O poveste pe cât de încâlcită, pe atât de “dezgustătoare”

Incredibila telenovelă porno a fost scoasă “la lumină” de oamenii legii, care, la începutul lunii iulie, au des¬cins la domiciliul poliţistului vulcănean, dar şi la locuinţa viceprimarului Angela Stoica. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, poliţistul Adrian Sucilă, în vârstă de 36 de ani, prieten vechi al familiei Stoi¬ca, “s-a împrietenit” de-a lungul vremii, mai mult decât prevede legea cu cei doi copii ai soţilor Stoica. Astfel, a cutezat să întreţină relaţii sexuale cu minorul Alexandru Stoica, în timp ce sora adolescentului filma scenele obscene dintre cei doi. Mai mult, tânăra, care acum are vârsta de 19 ani, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu poliţistul încă dinainte să devină majoră. Iar pentru ca tacâmul să fie complet, aceleaşi surse dezvăluie că şi viceprimarul ar fi căzut în “mrejele” poliţistului. Şi telenovela nu ar fi fost completă dacă poliţistul nu i-ar fi făcut ceva şi tatălui celor doi copii. Aşa că, oamenii legii au stabilit că, în iunie, a sustras suma de 500 de euro de la tatăl minorului.

Back to top button