glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Un nou semn de circulaţie introdus în Codul Rutier: triunghiul roşu cu bulină neagră

Triunghiul roşu cu bulină neagră a fost introdus în Codul Rutier după modelul mai multor ţări europene. Semnul va fi amplasat în zonele considerate cu risc. Adică acele locuri unde se produc accidente dese, unele dintre ele foarte grave, cu victime. Nouă indicatoare de acest gen se vor regăsi, momentan, în judeţ.

Autorităţile din întreaga ţară vor amplasa peste 40 de panouri pe drumurile naţionale care au zone devenite adevărate capcane ale morţii, în perioada ce urmează.

În ultimii ani, peste 70 de accidente grave soldate cu 30 de decese

Potrivit lui Marin Motoc, directorul adjunct al Poliţiei Rutiere, cele 40 de panouri vor semnaliza aşa numitele puncte negre unde într-o perioadă de cinci ani consecutiv s-au înregistrat minimum zece accidente grave de circulaţie, soldate cu cel puţin zece persoane decedate sau rănite grav. Astfel, punctul negru reprezintă un sector de drum cu lungimea de maximum un kilometru în care au avut loc asemenea evenimente rutiere. Conform statisticilor Poliţiei Rutiere, la nivel naţional au fost inventariate 138 de puncte negre în care s-au înregistrat 1.517 accidente grave soldate cu decesul a 569 de persoane şi rănirea gravă a altor 1.369. La nivelul judeţului, între 2007 şi 2012 (Intervalul pentru care au fost determinate punctele negre I.G.P.R. Direcţia Rutieră – n.red.) s-au produs 76 de accidente grave soldate cu 30 de persoane decedate şi alte câteva zeci rănite. În aceste condiţii, primele opt indicatoare de acest gen au fost amplaste pe DN 7, între Orăştie şi Ilia, un al nouălea urmând să apară pe DN 66 între Petroşani şi Vulcan.

Ce trebuie să faci la întâlnirea lui

Conduita recomandată şoferilor la vederea indicatorului punct negru, semnalizat printr-un triunghi alb cu marginile roşii având în mijloc o bulină neagră, este reducerea vitezei de deplasare, sporirea atenţiei şi evitarea efectuării oricăror manevre riscante. Cele nouă panouri au dimensiunea de 2,5 metri lungime şi 1,2 metri lăţime şi au o suprafaţă reflectorizantă galbenă, pe ele fiind evidenţiat simbolul de punct negru şi mesajul „Atenţie, zonă cu risc ridicat de accidente 1,0 km”. De asemenea, odată cu amplasarea în teren a noilor semne de circulaţie şoferii vor putea consulta şi amplasarea pe hartă a acestora pe site-ul www.hartapunctelornegre.ro putând astfel să vadă dacă pe traseul pe care vor merge există astfel de puncte.

Back to top button