Un hunedorean a vrut să-şi curme viaţa prin gazare
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Hunedoara, a ajuns la spital după ce încercat să-şi pună capăt vieţii, miercuri noaptea, în garsoniera în care locuieşte. Bărbatul s-a baricadat în casă şi a “dat drumul” la gaz. Acesta a avut noroc cu vecinii care au alertat autorităţile, reuşind astfel să evite o catastrofă.
Incidentul s-a produs, miercuri noaptea, în jurul orei 21:30, pe strada Mureşului, din municipiul Hunedoara, într-o garsonieră în care locuieşte bărbatul în vârstă de 36 de ani. Acesta, se pare cu ceva probleme psihice, a vrut să-şi încheie socotelile cu viaţa, fără însă să se mai gândească că îşi pune în pericol şi vecinii. Astfel, după ce s-a supărat rău pe viaţă, bărbatul a închis ferestrele şi a “dat drumul” la gaz în locuinţă.
Salvat de vecini
După câteva minute, mirosul puternic a “invadat” întreaga încăpere, iar în scurt timp a ajuns şi la nasul unui vecin al său. Acesta a ieşit repede pe casa scării pentru a verifica de unde vine mirosul. Când şi-a dat seama că izul puternic vine din garsoniera bărbatului de 36 de ani, hunedoreanul a sunat şi a bătut la uşa acestuia, dar în zadar. Astfel, speriat că s-ar putea produce o catastrofă, iar vecinul său ar putea fi mort, a sunat la 112. Imediat, la locul indicat au ajuns poliţiştii, pompierii, dar şi paramedicii.
Au oprit alimetarea cu gaz
Oamenii legii au solicitat sprijinul societăţii de gaz. În scurt timp angajaţii E.ON au ajuns la blocul bărbatului şi au oprit alimentarea cu gaz. Imediat după ce a fost oprită furnizarea gazului, bărbatul a ieşit, nervos, la fereastră, întrebându-i pe copiii aflaţi în faţa blocului ce s-a întâmplat, pentru că la el în casă nu mai miroase a gaz.
Convins cu greu să deschidă ferestrele
Oamenii legii au dus muncă de lămurire cu bărbatul să deschidă ferestrele, pentru a aerisi casa. Paramedicii l-au transportat la spital, unde hunedoreanul a rămas internat.






