Un copil de un an, în spital, din cauza loviturilor aplicate de mamă şi concubinul acesteia
Cazul cutremurător al unei fetiţe în vârstă de un an, din localitatea Ohaba Sibişel, bătută cu bestialitate de către concubinul mamei sale, a ajuns în atenţia oamenilor legii la sfârşitul săptămânii trecute. Fetiţa a fost internată în spitalul de la Haţeg, împreună cu mama sa, unde drama micuţei a continuat. Acolo fiind bătută chiar de către cea care i-a dat viaţă. Atât mama fetei, cât şi concubinul acesteia au ajuns după gratii.
Fetiţa, în vârstă de un an, a ajuns la spitalul din Haţeg, împreună cu mama sa, Orăşana M., de 26 de ani, din comuna Râu de Mori, din cauza loviturilor aplicate de concubinul femeii, Emil M., de 38 de ani. Se pare că acesta a lovit-o atât de rău încât i-ar fi provocat o fractură craniană şi o fractură la un umăr, pentru care necesită 30 de zile de îngrijiri medicale. Odată internată în unitatea medicală, micuţa nu a scăpat nici acolo de furia celei care i-a dat viaţă. Astfel, enervată de faptul că micuţa plângea, femeia a lovit-o. Din fericire, personalul medical a observat comportamentul agresiv al tinerei şi a alertat poliţiştii. “În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că minora a mai fost agresată fizic şi de Emil M., de 38 de ani, concubinul tinerei, în timp ce se afla la locuinţa femeii, pe motiv că fiica acesteia plângea. Pe numele celor doi au fost emise ordonanţe de reţinere, fiind prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Haţeg, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de rele tratamente aplicate minorului şi vătămare corporală. Suspecţii au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, fiind totodată sesizată Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, care a luat măsuri de protecţie faţă de ceilalţi trei copii minori ai suspectei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu.
Copiii minori ai femeii, în plasament
Ceilalţi trei fraţi ai micuţei de un an, care la rândul lor erau agresaţi de cei doi aşa-zişi părinţi, au fost duşi într-un centru de plasament. “Cei trei minori, de trei, cinci şi zece ani au fost luaţi în plasament şi beneficiază de consiliere psihologică şi îngrijiri de specialitate. În cazul minorei de un an, în momentul în care va fi externată, va fi dată spre îngrijire unui asistent maternal. Starea de sănătate a micuţei nu este gravă, însă va mai rămâne în spital pentru investigaţii amănunţite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Judeţene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, Ionela Lazăr. Dacă va fi găsită vinovată, mama “bătăuşă” riscă să fie decăzută din drepturile părinteşti.






