glasul-hd.ro Web analytics

ActualitateUltima oră

Un cioban hunedorean s-a declarat „răpit” la 112

Un bărbat din comuna Bucureşci a sunat astăzi de cinci ori la 112 spunând că a fost răpit de nişte necunoscuţi care l-ar fi legat la ochi, pus într-o maşină şi dus către vama de la Nădlac. A fost vorba despre o falsă răpire însă, după cum aveau să afle la scurt timp după aceea poliţiştii (de caz s-au ocupat în special Serviciul de Investigaţii Criminale şi Biroul de Analiză a Informaţiilor Hunedoara). Mai mult, apelantul a şi fost identificat, găsit şi se află deja la sediul IPJ Hunedoara pentru audieri. Suspectul are 44 de ani, este din comuna Bucureşci. Apelurile sale au fost localizate pe un deal unde bărbatul se afla cu oile la păscut. Acesta le-a declarat poliţiştilor că băuse înainte să sune la 112 şi să reclame falsa răpire. Suspectul riscă acum o amendă cuprinsă între 500 şi 1000 de lei.

Ieri, un adolescent din Brad a sunat la 112 reclamând, de asemenea neîntemeiat, că ar fi fost răpit.

Back to top button