UDMR doreşte să-şi schimbe jumătate din „garda parlamentară”
UDMR Hunedoara speră la un loc în Camera Deputaţilor, însă preşedintele organizaţiei, europarlamentarul Iuliu Winkler, recunoaşte că, pentru asta, e nevoie şi de „puţin noroc”, pe lângă o mobilizare bună în campanie. UDMR Hunedoara are şanse la un post de deputat doar după redistribuirea mandatelor, pentru că nu va reuşi, în judeţ, să strângă suficiente voturi.
Cel care speră la postul de deputat UDMR Hunedoara este Széll Lőrincz, director executiv al DJTS Hunedoara. Acesta a declarat ieri că, în urma alegerilor parlamentare din iarnă, UDMR îşi va schimba mai bine de jumătate dintre reprezentanţii în Legislativ. „Mai mult de jumătate din membrii actuali nu se vor mai regăsi pe liste. Sunt propuse pe locuri eligibile persoane între 30-40 de ani. (…) E nevoie să avem oameni din diverse domenii, cu diverse profesii, să putem acoperi toate comisiile de specialitate ale Parlamentului. Printre colegii mei sunt și juriști și profesori și medici și sociologi…”, a mai spus candidatul UDMR la Camera Deputaților.
Preşedintele UDMR Hunedoara, Iuliu Winkler precizează că această schimbare a avut loc prin votul membrilor uniunii din fiecare judeţ. „Sunt unii oameni care, pur şi simplu, sunt de prea mult timp în politică şi în Parlament. Noi am considerat că această înnoire a listelor candidaţi trebuie să fie răspunsul UDMR la solicitarea electoratului, iar electoratul are întotdeauna dreptate”, adaugă Winkler.
One Comment