Tupeu de şofer. Barierele sunt de „formă”. Mai mulţi şoferi îşi riscă viaţa şi traversează liniile CFR când barierele sunt coborâte
Inconştienţă la volan. De asta a dat dovadă o femeie din Deva. Dar a avut şi noroc. Şoferiţa nu a ţinut cont că barierele de la trecerea la nivel cu calea ferată erau coborâte, le-a ocolit şi a traversat cu maşina. Din fericire, în acel moment nu a trecut niciun tren pe acolo. S-a întâmplat la trecerea peste liniile CFR din Deva, pe strada Hărăului. Poliţiştii, însă, au fost pe fază şi au oprit-o pe şoferiţă. Femeia, de 42 de ani, a rămas fără permisul de conducere şi s-a ales şi cu amendă contravenţională.
“E ceva obişnuit”
Locuitorii cartierului de peste calea ferată spun că astfel de lucruri sunt ceva obişnuit în zonă. Zilnic, mai mulţi şoferi traversează calea ferată chiar dacă barierele sunt coborâte.
“De mai multe ori am văzut şoferi care trec şi nu aşteaptă să se ridice bariera. Am sunat, în anii trecuţi, la Poliţia Locală dar mi-au spus că ei nu pot pune un echipaj acolo non-stop. Asta este. Fiecare trece pe răspunderea lui”, a spus un devean.
“Sunt mulţi şoferi care trec când bariera este pusă. Este drept că, la anumite ore, aştepţi chiar şi 20-30 de minute până trec toate trenurile. Eu trec zilnic pe aici deoarece lucrez la o firmă din zonă şi m-am obişnuit. Cel mai bine, după părerea mea, este să eviţi orele când stai foarte mult la barieră. În special între 14:00 şi 16:00” , a spus un şofer.
Acţiune a Serviciului Rutier şi poliţiştii TF
Zeci de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Hunedoara din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Feroviare au efectuat, miercuri, o acţiune privind respectarea normelor rutiere instituite la trecerile de nivel cu calea ferată.
„Cu ocazia activităţilor de supraveghere şi control al traficului rutier, poliţiştii au constatat 76 de abateri de la regimul circulaţiei rutiere, trei dintre acestea reprezentând nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, în consecinţă fiind reţinut şi un permis de conducere. Alte 72 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în baza O.U.G 195/2002, fiind reţinute trei permise de conducere pentru diferite abateri de la regimul circulaţiei rutiere”, a precizat şeful SPR Hunedoara, comisarul şef Dan Micu.
De altfel, acţiunea poliţiştilor a făcut parte dintr-o campanie derulată în zece judeţe din ţară, printre care Arad, Bihor, Caraş Severin, Cluj, Hunedoara, Satu Mare, Sălaj şi Timiş.
„Stimaţi conducători auto, acele câteva minute în care trebuie să aşteptaţi la barieră, precum şi o asigurare temeinică la traversarea trecerii la nivel cu calea ferată pot face diferenţa dintre un drum liniştit şi o tragedie”, IGPR.






