Trofeu pentru corul „Arlechino” la un festival național
Corul de copii „Arlechino” al Liceului de Arte „Sigismund Toduță” Deva continuă seria performanțelor obținute la festivaluri naționale. De această dată, formația corală a reușit să obțină nota maximă și trofeul categoriei coruri la un festival național, după interpretarea unei piese din repertoriul internațional.
În data de 10 iunie, în sala Teatrului din incinta Complexului „Vila Bran” din localitatea Bran (județul Braşov) a avut loc festivalul „Bran Music Fest”. Evenimentul a ajuns anul acesta la cea de-a IV-a ediție și a fost organizat de Asociaţia Global Human Recovery şi Global cultural TV, susţinut de Radio România Cultural şi Studio Cultural Bran. „Fiind în prima linie a creativității, dar și a corectitudinii, avem ca preocupare susținerea reală a tinerilor soliști. Astfel, asigurăm gratuit asistență de specialitate, sponsorizăm copiii și tinerii valoroși, lipsiți de posibilități materiale. Este un festival Master Class, în care juriul evaluează și oferă îndrumare fiecărui participant în funcție de prestația lui în acel moment. De la ediție la ediție încercăm să ne perfecționăm, să aducem elemente reale de noutate în organizarea și desfășurarea spectacolelor, ținând cont de sugestiile primite de la participanți, părinți, profesori”, susțin organizatorii. Secţiunile festivalului sunt: solişti de muzică uşoară, etno-pop, folclor şi coruri (grupuri vocale). Județul Hunedoara a fost reprezentat la acest festival de corul de copii „Arlechino” al claselor I-IV de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva, coordonat de profesoarele Mariana Onţanu-Crăciun şi Alina Perţ-Alexandrescu, care a participat la ultima secțiune a evenimentului. Corul „Arlechino”, participant pentru prima dată la acest festival, a prezentat într-o manieră inedită piesa „Zuppa Romana” din repertoriul internaţional şi a reuşit un rezultat de excepţie, obţinând din partea juriului nota 10 şi Trofeul categoriei coruri. Este al treilea trofeu pe care formaţia îl cucereşte în ultimii doi ani, de când participă la concursuri şi festivaluri.







3 Comments