Trenurile vor fi suplimentate în perioada sărbătorilor
CFR Călători informează că în perioada 19 decembrie 2014 – 3 ianuarie 2015, pentru adaptarea capacităţii de transport la solicitările publicului cu prilejul sărbătorilor de iarnă, trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute din Bucureşti spre Sighetu Marmaţiei, Satu Mare, Vatra Dornei, Suceava, Timişoara Nord, Braşov, Craiova, Braşov, Bicaz, Botoşani, Iaşi, Baia Mare, Arad vor fi suplimentate cu vagoane clasă, vagoane de dormit şi cuşete. De asemenea, şi trenurile care fac legătura între Timişoara şi Iaşi, staţiunile de pe Valea Prahovei şi principalele oraşe ale ţării vor fi suplimentate cu vagoane. În unele zile libere din perioada 25 decembrie 2014 – 3 ianuarie 2015, când traficul de călători este extrem de redus, o serie de trenuri InterRegio precum şi unele trenuri Regio nu vor circula. Hunedorenii sunt rugaţi să ţină cont de acest aspect când îşi planifică deplasările cu trenul şi să consulte, pentru informaţii actualizate, fie pagina de internet a companiei, fie să telefoneze la biroul de informaţii din staţia de plecare. Biletele pot fi cumpărate online uşor şi rapid, de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, cu o reducere suplimentară de 5 la sută.






