glasul-hd.ro Web analytics

Sport

Trei goluri, trei puncte. Misiune îndeplinită-n treizeci de minute

FC Hunedoara a izbutit al doilea succes la rând. Elevii lui Romică Gabor au trecut şi de Vulturii Lugoj, 2-1, după un meci în care toate golurile s-au marcat în prima jumătate de oră. În ora rămasă, s-a jucat degeaba!

Încă o dată, Pepenar şi Dîrvaru au fost cei mai buni oameni ai „negru-albaştrilor”, ambii ajungând la şapte reuşite în acest sezon! De partea cealaltă, oaspeţii au punctat doar la impresia artistică, graţie reuşitei senzaţionale semnate de Vlădia.

Moartea pasiunii

Al doilea joc la rând pe „Michael Klein” a început de la 0-1. Vlădia şi-a potrivit atent mingea, central, la 35 de metri, şi a „catapultat-o” în vinclu (7). Prima fază periculoasă, prima reuşită. 60 de secunde mai târziu, Lintaru are şansa egalării, dar şutul său din 16 metri trece puţin pe lângă. Puţină acalmie, Hunedoara domină steril. Şi golul nu întârzie să apară. Dîrvaru trimite, cu calm, din careu, în lung, după o pasă a lui Pepenar (16). E „borna” şapte. Tot acolo ajunge şi „Pepi”. În vână, „decarul” gazdelor trimite, cu sete, în colţul scurt, din câţiva metri, o minge primită de la Lintaru (30). Replică bună, dar până la pauză nu mai vine nimic. Nici de o parte, nici de alta. Şi cei 22 mai bine nu mai ieşeau de la vestiare şi asta pentru că, în al doilea act, s-a jucat degeaba. Două faze de poartă şi nimic altceva în plus. Ambele, la buturile dinspre tabelă. Mai întâi, Pepenar îl întinde pe Micşa, din marginea careului (58), apoi Nicula îl culcă, dar se loveşte de blocajul unui fundaş advers taman când voia să se bucure (89). Secetă, plictis general. Să vină finalul de sezon! Din păcate, altul nefast pentru FC Hunedoara. Dar cine ştie, poate o fi ca la loz în plic. La anul: „mai trage(m) o dată!”.

FC Hunedoara                      2 (2)

Dragotă – Petresc, Homei, Găceanu (54 Munteanu), Boldea – Vajda (cpt.) (80 Blaga), Bratima – Pepenar, Şoit (85 Lorincz), Lintaru – Dîrvaru.

Antrenor: Romulus Gabor

Vulturii Lugoj                       1 (1)

Micşa (cpt.) – Roman, Vlădia, Ştreangă (46 Loga), Neagu – Precupanu, Ivaşcu (46 Rogozinaru), Vînătu (62 Ploscariu), Ardelean (54 Marta) – Dobra, Radosav.

Antrenor: Ilie Rotariu

Au marcat: Dîrvaru (16), Pepenar (30) / Vlădia (7)

Arbitru: Constantin Stamatoi (Moldova Nouă). Asistenţi: Emanuel Cicu (Caransebeş) şi Silviu Haramuz (Reşiţa).

Stadion: „Michael Klein”. Spectatori: 150

Back to top button