glasul-hd.ro Web analytics

Economic

TRANSFERUL CONTRIBUŢIILOR

Motto: „Orice călimară a unui ziarist poate deveni un vezuviu.”

 Parafrază H. De Balzac

Transferul contribuţiilor sau revoluţia fiscală, cum îi place presei să o denumească, este, probabil, cel mai interesant subiect de la revoluţia adevărată până în prezent.

România este primul stat din Europa, dacă nu din lume, care îşi recunoaşte neputinţa de a administra propria ţară în domeniul fiscal.

Presiunea mare asupra guvernului actual şi sigur a următoarelor guverne sunt probleme sociale: pensii, sănătate, șomaj. Pentru a soluţiona aceste probleme este nevoie de bani, ori aceştia nu prea sunt în casele de bani ale guvernelor României.

Sursa principală de finanţare a problemelor sociale ar trebui să fie contribuţiile plătite de contribuabili, ori se pare că acestea nu ajung, şi atunci ne împrumutăm, ne împrumutăm… la nesfârşit. Se vehiculează prin spaţiul public că aceste împrumuturi ale statului împovărează generaţiile viitoare. Ce previziune profundă şi raţională!!! Cei ce fac aceste previziuni nu ştiu că, în fapt, nici o ţară din lume nu şi-a achitat datoriile istorice. Datoriile vechi nu se plătesc, iar datoriile noi se lasă la învechit. A apărut vreo informaţie că Grecia a început să-şi plătească datoriile? Dacă dumneavoastră ştiţi, eu nu ştiu.

Dar să revenim la tema de azi: TRANSFERUL CONTRIBUŢIILOR.

În expunerea de motive privind oportunitatea şi necesitatea transferului acestora către angajaţi s-a strecurat o informaţie de o gravitate deosebită: „Peste 150.000 de societăţi comerciale au restanţe la plata contribuţiilor sociale”. Aici se exclud multinaţionalele, deci aceste societăţi sunt româneşti. Ne întrebăm retoric oare cum este posibil aşa ceva? Uite că este posibil. Ce a făcut Ministerul de Finanţe care are în sarcina de serviciu tocmai colectarea acestor contribuţii? Cred că au scăpat fenomenul de sub control, total sau parţial. Câte acţiuni de recuperare a acestor sume s-au făcut de către cei obligaţi prin lege să o facă?

Dragă contribuabilule, posibil să urmăreşti ştirile referitoare la sistemul naţional de pensii.Ai observat că sunt reale problemele cu susţinerea în integralitate a acestuia. În aceste condiţii, ne întrebăm retoric ce măsuri s-au luat pentru recuperarea datoriilor societăţilor? Cred că mai nimic, fapt constatat şi de Guvern care s-a declarat înfrânt, a capitulat, şi-a recunoscut neputinţa, a recunoscut că este un slab administrator. Fac o paranteză şi afirm că în toată lumea statul este cel mai slab administrator. Statul nostru, fără glumă, a recunoscut. Cum? Considerând că nu poate încasa de la societăţi contribuţiile, a transferat aceste contribuţii de la angajator (adică societate comercială) la angajat: unic în Europa. În spaţiul public au apărut informaţii cum că această idee i-a încolţit guvernului tehnocrat. Înseamnă că obligaţiile fiscale ale angajatorului generate de plata salariatului revin angajatului. Consider că este o idee bună. De ce? În România, în general, trebuie să alegi dintr două rele, pe răul cel mai mic, ori răul cel mai mic este acest transfer la angajat. Dar, revin, este o soluţie înţeleaptă datorată recunoaşterii de către stat a incapacităţii de a desfăşura această activitate.

În fapt, care sunt aceste contribuţii:

Decembrie 2017

  • CAS ( pensii) –10,5% pentru angajat şi 15,8% pentru angajator
  • CASS (sănătate) – 5,5% pentru angajat şi 5,2% pentru angajator
  • ŞOMAJ – 0,50% pentru angajat şi 0,50% pentru angajator
  • IMPOZIT PE VENIT (salariu) – 16% pentru angajat

Ianuarie 2018

Contribuţii angajat:

–  CAS ( pensii) – 25%

– CASS (sănătate) – 10%

– IMPOZIT PE VENIT (salariu) – 10%

Contribuţii angajator – 2,25% numită contribuţie asiguratorie pentru muncă

CONCLUZIE:

– Decembrie 2017  – Angajat 32,50%

– Angajator 22,60%

– Total 55,10%

– Ianuarie 2018 – Angajat 45%

– Angajator 2,25%

După cum se poate observa sarcina fiscală a angajatului este la nivelul de 45%, iar a angajatorului de 2,25%. Da, este adevărat, este o revoluţie fiscală, dar nu toate revoluţiile aduc şi ceva bun. Apare o problemă: cine este contribuabilul??? În mod normal contribuabilul este angajatul, el trebuie urmărit, controlat de fisc. Bine până aici!!! Dar legea prevede că aceste obligaţii fiscale să fie reţinute de angajator (aşa zisul stopaj la sursă) şi virate la stat. Dar dacă nu o face, mă refer la virament, ce păţeşte angajatorul? În mod normal, nimic, pentru că, prin transferul contribuţiilor la angajat, este clar că acesta este contribuabilul. Nerespectarea  obligaţiei de virare a sumelor prin stopaj la sursă era considerată o faptă de natură penală, caracter penal dezincriminat prin o decizie a Curţii Constituţionale. Din nou constatăm ceva specific românesc.

Mai departe legiuitorul a diminuat şi impozitul pe salariu (venit) de la 16% la 10%. Din veniturile statului de natura impozitului pe salariu o parte consistentă revenea primăriilor. Prin această măsură au scăzut drastic veniturile comunităţilor locale, cu consecinţele de rigoare.

Diminuarea nivelului impozitului pe salarii de la 16% la 10% nu se regăseşte decât în mod accidental în buzunarul angajatului. Cum? Foarte simplu: Angajatorii şi angajaţii şi-au renegociat salariile în aşa fel încât revoluţia fiscală să nu afecteze salariul net avut de angajat înainte de revoluţia fiscală. Ori, în general, printr-un calcul s-a mărit salariul brut, iar după scăderea contribuţiilor angajatul să aibă acelaşi salariu net. Toată lumea pare mulţumită. Dar ce se întâmplă cu reducerea impozitului pe salariu de 6% (de la 16% la 10%) de care în mod normal trebuie să beneficieze angajatul. Reducerea, de altfel o intenţie bună nu se regăseşte în venitul salariatului. Unde a dispărut această reducere??? În fapt, consider că de această reducere beneficiază angajatorul chiar dacă era făcută pentru angajat.

Mă opresc aici.

Române, nu uita că eşti contribuabil!

Radu P. Herlea

 

Loading...