Traian Berbeceanu, implicat într-un accident rutier
Fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, Traian Berbeceanu, a fost implicat ieri dimineață într-un accident rutier ce a avut loc pe centura Devei. Poliţiştii au stabilit că nu el a fost de vină.
Șoferul unei dubițe, un bărbat în vârstă de 45 de ani, conducea o dubiță încărcată cu anvelope pe Calea Zarandului din direcția Arad-Deva. Fără a se asigura la pornirea de pe loc, șoferul a trecut de pe banda întâi pe banda a doua și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de Traian Berbeceanu, care circula pe banda a doua, având aceeași direcție de mers. Din fericire nu au existat victime, însă în urma impactului ambele vehicule au fost grav avariate. În urma verficărilor polițiștii au constatat că șoferul autoutilitarei nu avea RCA, iar ITP-ul maşinii era expirat. Pentru cele două contravenții mai sus menționate și pentru neacordarea priorității, polițiștii l-au sancționat pe șofer cu o amendă totală de 3.175 de lei. În plus polițiștii i-au suspendat șoferului dreptul de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, iar plăcuțele cu numerele de înregistrare i-au fost retrase.






