TRAGEDIE: Familie intoxicată cu ciuperci. Toți membrii sunt în stare gravă
Șase membri ai unei familii, respectiv părinții și patru copii cu vârste cuprinse între 2 și 9 ani, au fost aduși, ieri seară, la Spitalul Județean de Urgență din Deva, după ce au mâncat ciuperci din pădure. Starea lor era aseară deosebit de gravă, cu toții fiind în comă profundă.
Familia locuiește în zona Archia, din Deva, și are trei fetițe și un băiețel. Potrivit medicilor care i-au preluat, doar mama a fost afectată mai puțin, restul membrilor fiind în stare gravă. „Starea copiilor se agravează, sunt somnolenți toți. Sunt consultați de medici pediatri. Tatăl este în stare gravă, deja se instalează starea comatoasă. Mama e singura care se simte mai bine dintre toți. Ea e singura care poate vorbi. A spus că au mâncat ciupercile culese din pădure în jurul prânzului”, a declarat imediat după ce ambulanțele i-au preluat medicul Călin Dumitrescu, purtător de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara. După aproximativ o oră, și mama intra în comă. Tatăl are 48 de ani, mama 24 de ani, iar cei patru copilași au doi, patru, șase și nouă ani. „În acest moment, ei sunt în unitatea de primiri urgențe și după ce vor fi stabilizați vor fi transferați pe secția de Terapie Intensivă. Toți pacienții sunt în comă și vor fi supuși unor terapii de susținere a funcțiilor vitale”, declara aseară, la închiderea ediției, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva, Călin Laza.






