glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Traficanţii de ţigări, din nou în vizorul poliţiştilor

Un număr de 22 de percheziţii au fost efectuate simultan, ieri dimineaţă, în judeţele Hunedoara, Alba şi Timiş, la domiciliile unor persoane suspectate că ar comercializa ţigări provenite din contrabandă, din Serbia. 19 persoane au fost duse cu mandate la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, unde au fost audiate.

Poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, sprijiniţi de colegii lor din Hunedoara şi Timiş, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au efectuat, ieri dimineaţă, simultan, 22 de percheziţii domiciliare la locuinţele şi sediile unor societăţi comerciale situate pe raza mai multor localităţi din judeţele Hunedoara (4), Timiş (5) şi Alba (13). Astfel, după operaţiunea “Trabucul lui Moş Crăciun”, în urma căreia au fost trimise în judecată 67 de persoane, majoritatea din judeţul Hunedoara, oamenii legii au demarat o altă operaţiune care, de această dată, poartă numele “Trabucul sârbesc”. Şi în acest caz, judeţul Hunedoara este “reprezentat” de câteva persoane din municipiul Orăştie, unde oamenii legii au descins în patru locaţii.

Colaborare strânsă între membrii reţelei din Alba şi cei din Hunedoara

Cele 19 persoane sunt suspectate de poliţişti de săvârşirea de acte de comerţ cu ţigări, provenite din contrabandă, respectiv din Serbia.
“Din investigaţiile efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba a reieşit că, în cursul anilor 2011 – 2012, două dintre persoanele suspecte au fost sprijinite în activitatea infracţională, în judeţul Alba, de şapte persoane şi, totodată, colaborau în activitatea de comerţ ilicit cu produse accizabile de contrabandă, cu alte 10 persoane din judeţele Hunedoara şi Timiş. Cercetările au fost extinse şi faţă de cele 17 persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, complicitate la contrabandă şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal peste limita a 10.000 de ţigarete”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, inspector principal Luminiţa Prodan.

ţigări, alcool, articole pirotehnice, haine contrafăcute, confiscate de la contrabandişti

În urma percheziţiilor efectuate, oamenii legii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 98.540 de ţigarete, care provin din contrabandă, 87 de litri de alcool, 4.812 obiecte pirotehnice clasele I şi II, precum şi 34 de articole de îmbrăcăminte contrafăcute şi 27 de perechi de pantofi sport, purtând însemnele unor cunoscute mărci internaţionale.
Pe parcursul anchetei, începută din anul 2011, a fost confiscată în total cantitatea de 226.520 de ţigarete provenite din contrabandă. Dintre cei 19 învinuiţi, 14 au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale, cinci nefiind identificaţi până în prezent.

La acţiunea “Trabucul sârbesc” au participat zeci de poliţişti

La acţiunea denumită “Trabucul sârbesc”, au participat 74 de poliţişti, dintre care 60 din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sprijiniţi de către 14 poliţişti din cadrul celorlalte inspectorate pe a căror rază de competenţă teritorială au fost efectuate percheziţiile, respectiv Timiş şi Hunedoara. Acţiunea s-a desfăşurat în colaborare cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi cu sprijinul D.G.I.P.I. – Serviciile de Informaţii şi Protecţie Internă Alba şi Timiş şi D.S.O.S. – Serviciul de Operaţiuni Speciale Alba.

Back to top button