glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Traficanta de droguri, din Lupeni, condamnată la închisoare cu executare

Magistraţii Tribunalului Hunedoara au dispus condamnarea Claudiei Adriana Hoca, în vârstă de 38 de ani, la patru ani de închisoare cu executare, pentru infracţiunile de trafic de droguri de risc şi introducerea în ţară de droguri de risc, fără drept.

Conform purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, “instanţa a interzis inculpatei dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de trei ani, confiscarea şi distrugerea cantitaţii de 496,8 grame de rezină cannabis, a menţinut măsura arestării preventive a inculpatei şi a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 20.02.2012 la 09.05.2012. De asemenea, a obligat inculpata să plătească suma de 3.500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”. Împotriva hotărârii Tribunalului Hunedoara se poate declara apel în termen de 10 zile de la comunicare. Claudia Adriana Hoca, împreună cu sora sa au fost prinse de oamenii legii în timp ce încercau să vândă jumătate de kilogram de haşiş, contra sumei de 4.300 de euro, într-o benzinărie din Petroşani. Întreaga cantitate de droguri a fost procurată de Hoca, din Italia, unde urma să se întoarcă la soţul ei, pentru care s-a emis mandat de arestare în lipsă. Din datele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că cei doi soţi nu sunt la prima abatere de acest fel. Aceştia au mai introdus în ţară, la sfârşitul anului 2011, mai multe sute de grame de haşiş, din Italia, pe care le-au comercializat pe raza municipiilor Petroşani şi Lupeni.

Back to top button