glasul-hd.ro Web analytics

Eveniment

Trafic rutier restricţionat minute în şir pe DN7. Autoturism proiectat într-o ţeavă de gaz de un autotren

Trficul rutier pe Drumul Naţional 7 a fost restricţionat, ieri dimineaţă, mai bine de jumătate de oră, după ce un autoturism a fost acroşat de un autotren şi proiectat în afara carosabilului, unde a avariat o ţeavă de gaz metan.

Accidentul, care a fost la un pas să se transforme în tragedie, s-a produs ieri dimineaţă, în jurul orei 8:30, pe DN 7, în afara localităţii Leşnic. Vinovat de producerea accidentului se pare că a fost un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Deva. Acesta, în timp ce conducea un autoturism dinspre Deva înspre Arad, înainte de intrarea în localitatea Leşnic, a efectuat o depăşire neregulamentară a unui autotren. În timp ce deveanul efectua manevra de depăşire, din sens opus i-a apărut în faţă un alt autotren, iar impactul a fost inevitabil. „În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părţii carosabile, lovind o ţeavă de gaz metan, pe care a fisurat-o”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu.

Circulaţia restricţionată 30 de minute

În urma evenimentului rutier niciuna dintre persoanele aflate în autovehiculele implicate în accident nu a fost rănită. Circulaţia rutieră a fost restricţionată aproximativ 30 de minute, pentru ca poliţiştii să efectueze cercetările. De asemenea, la locul accidentului a ajuns şi o echipă de muncitori de la societatea de distribuţie a gazului metan, pentru a remedia avariile produse la ţeava de gaz.

Şoferul devean a rămas pieton

Conducătorul autoturismului a fost sancţionat contravenţional, de către poliţiştii rutieri, cu şase puncte de amendă. Mai mult, oamenii legii au luat, în cazul acestuia, măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 60 de zile.

Back to top button