Trafic deviat (şi aglomerat) pe DN7 pentru mai bine de două luni
Drumul Naţional 7, cunoscut şi sub denumirea de şoseaua de centură a Devei, va fi şi mai aglomerat în perioada 3 septembrie – 15 noiembrie a acestui an. Cauza este devierea întregului trafic rutier de pe autostrada A1, între km 353+660 şi km 368+650, pe tronsonul cuprins între nodul rutier Deva şi nodul rutier Simeria.
Aceste măsuri au fost luate ca urmare a executării lucrărilor necesare pe porţiunea de autostradă dintre Deva şi Simeria, care realizează conexiunea între cele două segmente de autostradă, Lugoj – Deva şi Deva – Orăştie, a anunţat Tehnostrade SRL – Spedition UMB SRL. Societatea menţionată este constructorul tronsonului care leagă autostrada A1 Lugoj – Deva şi autostrada Deva – Orăştie.
O autostradă cu probleme
Autostrada Lugoj – Deva are deja un istoric „cu probleme” al construcţiei. Lotul 4, de la Ilia la Şoimuş, se estimează – optimist sau nu – că va fi gata în luna noiembrie a acestui an. Lotul 3, Holdea – Ilia, are o estimare şi mai optimistă, că va putea fi terminat până la 1 decembrie 2018, deşi recent s-a descoperit că e nevoie de o descărcare de trafic la Holdea, pentru ca acest lot 3 să poată fi folosit. Pentru aceasta e nevoie însă de o nouă licitaţie, a spus Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR. După terminarea licitaţie va fi nevoie de trei luni de lucru efectiv la acele „bretele”, pentru care valoarea estimată a contractului este de 24 de milioane de lei. Pentru lotul 4 Glasul Hunedoarei a prezentat pe larg, la vremea respectivă, problemele întâmpinate cu cimitirul (clandestin) de la Brănişca şi cu celebra deja peşteră cu lilieci de la Şoimuş, ca şi şansele reale ca acesta să devină un alt „muzeu de autostradă”.







One Comment