Eveniment
Trafic blocat mai multe ore pe DN 7, din cauza unui accident rutier
Traficul rutier a fost blocat, ieri seară, pe DN 7, la ieşirea din localitatea Tătărăşti, înspre Deva, în urma unui accident de circulaţie produs între două autotrenuri şi o autoutilitară. În urma accidentului, şoferul autoutilitarei a fost uşor rănit. În zonă a nins mărunt, iar pe carosabil s-a aşezat un strat de zăpadă, în amestec cu material antiderapant, care a măsurat aproximativ doi centimetri.





