glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Tradiţie românească dusă peste hotare. Elevii de la “Decebal” vor descoperi “o lume nouă” în Belgia

Aproximativ 90 de elevi ai Colegiului Naţional “Decebal” din Deva vor avea ocazia să cunoască pe viu obiceiurile şi tradiţiile belgiene, în cadrul proiectului “Noi frontiere… spre o lume nouă”. Decebaliştii pleacă peste o săptămână în Belgia, iar acum ei pregătesc programe artistice pentru a-şi impresiona gazdele.

Colegiul Naţional “Decebal” din Deva participă în acest an la un proiect de parteneriat cu Institutul Saint-Roch din Theux, Belgia. “Noi frontiere… spre o lume nouă” este un proiect cultural şi educativ la care iau parte peste 200 de elevi şi profesori români şi belgieni. În perioada 8-12 ianuarie anul acesta, elevii decebalişti au fost gazdele partenerilor belgieni, iar acum le-a venit rândul elevilor deveni să viziteze Belgia şi să înveţe despre cultura şi tradiţiile belgiene. Echipajul din Deva, format din aproximativ 90 de elevi şi profesori, va pleca în data de 21 martie în Belgia. Pentru a-şi impresiona gazdele, atât elevii, cât şi cadrele didactice, pregătesc, de aproape două luni, un program artistic. Programul va consta în demonstraţii de dans popular tradiţional, dansuri moderne şi o serie de surprize pe care devenii le-au pregătit pentru străini. Totodată, decebaliştii au cumpărat mai multe obiecte artizanale şi tradiţionale pentru gazdele lor.

Elevii au pregătit “O suită de jocuri moţeşti” şi un “Dans pădurenesc”

Timp de două luni, instructorul Andrei Gabor de la Palatul Copiilor i-a ajutat pe elevii decebalişti să înveţe două dansuri tradiţionale româneşti, şi anume “O suită de jocuri moţeşti” şi un “Dans pădurenesc”. Pentru ca demonstraţia de dans să fie ca la carte, elevii şi-au procurat costume pădureneşti.
“Eu mi-am procurat costumul pe care îl am de la Ansamblul “Silvana” din judeţ. Costumul este ‹ca la carte›, el fiind alcătuit din laibăr, cătrânţe de spate şi de faţă, un brâu şi un fel de rochie. O să fiu încălţată cu nişte opincuţe reprezentative pentru ţinutul Pădurenilor. Dansurile tradiţionale pe care le-am pregătit sunt foarte frumoase şi cred că belgienii vor fi încântaţi de prestaţia noastră. Ca şi cadou, m-am gândit să cumpăr un fluier şi o farfurie artizanală, creată manual”, spune Roxana Lucaci. La polul opus, băieţii au mai mult “de îndurat”, deoarece ei trebuie să încalţe cizme, iar brâul pe care trebuie să îl poarte este foarte greu. Cu toate aceste sacrificii, copiii sunt foarte încântaţi că vor pleca în Belgia şi consideră că vor avea parte de o experienţă nouă.

(Foto: Elevii decebalişti vor juca în faţa belgienilor “O suită de jocuri moţeşti” şi un “Dans pădurenesc”)

Back to top button