glasul-hd.ro Web analytics

Administrație

Tot aşteptând vremuri mai bune, lacul de la Teliuc devine, de fapt, din ce în ce mai periculos

Planurile Primăriei pentru o eventuală amenajare turistică s-au spulberat

Cu cinci ani în urmă, Primăria Teliuc spera că va ajunge în situaţia de a exploata turistic lacul format în fosta carieră a minei de fier de lângă localitate. Ideea e ca şi moartă. Nici măcar o microhidrocentrală nu s-a putut amenaja aici.

În 2014, primarul comunei Teliuc, Daniel Pupeză, spunea că există interes din partea unor investitori pentru eventuale amenajări turistice în zona lacului care s-a format prin inundarea (din subteran spre suprafaţă) a vechii cariere de minereu de fier aflată la intrarea în localitatea-centru de comună. În 2019, din spusele lui Pupeză, reiese că şansele pentru amenajări turistice devin infime. Săptămâna trecută o porţiune de mal din zona lacului s-a surpat. Primăria a anunţat proprietarul, Ministerul Energiei prin Minvest Deva, iar în răspunsul dat se arată, pe lângă faptul că Ministerul se angajează să studieze atent problema, că lacul este extrem de periculos. „După acea surpare de mal, petrecută pe vreo 7 metri, pe latura dinspre drumul judeţean, noi am împrejmuit zona, iar proprietarul a suplimentat efectivele de pază. În răspunsul primit de noi se arată însă că trebuie interzis accesul pentru pescuit, precum şi scăldatul în apa lacului pentru că se pot produce vârtejuri. Mă gândesc că se referă la faptul că, în subteran (pe vremuri, de la baza carierei plecau şi galerii subterane de exploatare a minereului de fier – n.red.), se mai pot produce surpări de galerii care să provoace vârtejuri”, spune Pupeză.

Tentativă eşuată

Tot în urmă cu cinci ani, Primăria includea lacul şi zonele adiacente în domeniul public, sperând ca măcar din punct de vedere energetic să poată fi exploatat: „Au venit nişte domni de la o firmă din Bucureşti care voiau să facă o hidrocentrală cu pompare. Ideea era să pompeze apa într-un iaz de alături pe timp de noapte, după care să o lase să curgă înapoi pe timp de zi, când curentul e mai scump. Au venit de câteva ori şi, când a venit vorba de lucruri concrete, n-au mai venit. Nu ştiu din ce motiv”, declară primarul comunei. Daniel Pupeză adaugă că, la ora actuală, lacul a revenit în proprietarea Ministerului Energiei, dar va ajunge, din nou, în cea a comunităţii, definitiv. Când anume, nu se ştie. „Ministerul Energiei are un plan de ecologizare a două iazuri din zona Teliuc şi a lacului, în două faze. Un iaz a fost ecologizat, la cel de-al doilea e doar pe jumătate făcută lucrarea. Nu pot să estimez când vor ajunge şi la ecologizarea zonei lacului, pentru că asta depinde de banii care se alocă de la Bucureşti în fiecare an”.
Lacul de la Teliuc are acum aproximativ 7 hectare şi o adâncime maximă de circa 65 de metri.

Citeşte şi:
https://glasul-hd.ro/niciun-plan-clar-pentru-lacul-de-la-teliuc/
https://glasul-hd.ro/cel-mai-nou-lac-din-romania-a-aparut-langa-teliuc/

Back to top button