glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Tomograful spitalului din Deva este stricat de peste patru luni. Pacienții bolnavi sunt trimiși la Hunedoara sau la diferite clinici private pentru a-și face investigațiile

Pacienți bolnavi, puși pe drumuri de sistem. De sistemul bolnav de sănătate, în care nu se găsește finanțare pentru repararea computerului tomograf. Acest lucru se întâmplă la Deva, în municipiul reședință de județ, unde din luna august acest aparat nu mai funcționează, după ce s-a defectat. Managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, Livia Oros, spune că are nevoie de peste 200.000 de lei. O sumă mult prea mică, comparativ cu problemele pe care le rezolvă existența unui tomograf într-un spital județean.

Computerul tomograf este esențial în punerea unor diagnostice în cazul unor pacienți suferinzi de cancere, tumori sau alte afecțiuni deosebit de grave. Prin tomografie computerizată se poate examina oricare segment al corpului, cum ar fi capul, regiunea cervicală, toracele, abdomenul, pelvisul sau membrele. Pot fi investigate în amănunt diferite organe ale corpului, cum ar fi ficatul, pancreasul, intestinele, rinichii, vezica urinară, glandele suprarenale, plămânii și inima. De asemenea, pot fi studiate vasele de sânge, oasele și măduva spinării. Toate aceste lucruri nu se mai pot face la Deva, pentru că tomograful s-a defectat în luna august. De atunci, au fost încercări de reparare a sa, dar după ce s-au înlocuit trei piese și s-a plătit suma de 130.000 de lei, specialiștii au ajuns la concluzia că și altceva este stricat. „De când am venit eu (n.r. – manager) e tot stricat, așa l-am preluat. (…) Eu sunt manager din 15 septembrie, iar computerul tomograf era stricat. De prin august, nu a mai funcționat. E o problemă mare, venită din urmă tare, din păcate. Noi am făcut tot ce se poate din punct de vedere legal. S-au făcut demersuri pentru repararea lui, s-au înlocuit trei piese, iar după ce s-au înlocuit cele trei piese, în valoare de aproximativ 130.000 de lei, s-a constatat că este defect tubul”, a declarat managerul spitalului, Livia Oros. Pacienții ce ajung la Spitalul Județean și care au nevoie de tomografie urgentă sunt direcționați spre unitatea sanitară din municipiul Hunedoara sau spre alte două clinici private din județ. Una este la doi pași de spital. „Pacienții sunt trimiși la Hunedoara sau la Clinica <Hiperdia> din Orăștie, ori mai este doctorul Samoilescu, care este lângă noi și are RMN, ce funcționează în timpul zilei, și <Hiperdia> funcționează 24 de ore din 24. Am încercat să acoperim, să fie pacienții rezolvați în toată perioada asta”, mai spune managerul SJU Deva.

Nu au fost încă identificate sursele de finanțare

Situația financiară a spitalului din Deva nu este una roză. Unitatea sanitară avea datorii de peste 10 milioane de lei la sfârșitul lunii septembrie, datorii ce au rămas restante din luna martie. Aproape două milioane de lei au fost alocate de Consiliul Județean la ultima ședință ordinară, dar din acești bani, spitalul a trebuit să își achite o parte din furnizori. Nu a mai rămas niciun leu pentru tomograf, deși acesta este de multe ori vital. „Am preluat spitalul într-o situație financiară cu datorii foarte mari, nu erau plătite facturile din luna martie, iar Consiliul Județean a deblocat situația cu 19 miliarde de lei vechi, și am reușit să plătim facturile pe martie și aprilie. Am avut nenumărate discuții cu firma care face mentenanță, la computerul tomograf, și trebuie să cumpărăm alt tub. Alt tub, la jumătate de preț este 156.364 de lei plus TVA și ne mai trebuie o consolă de 60.000 de lei, plus TVA. Noi suntem în procedură de a identifica surse de finanțare și pentru a rezolva această situație”, mai spune Livia Oros.

Back to top button