Toamna se numără realizările în Şoimuş. Şcoală nouă pentru elevii din comună, urmează investiţii în infrastructura de apă şi canal
Clopoţelul a sunat în şcoală nouă pentru elevii din comuna Şoimuş. Administraţia locală a finalizat lucrările de renovare a două unităţi şcolare de pe raza comunei. În perioada care urmează, conducerea primăriei va demara şi alte lucrări edilitare, menite să aducă un plus nivelului de trai al locuitorilor.
Omul gospodar îşi face vara sanie şi iarna căruţă. Conducerea Primăriei Şoimuş le-a făcut însă o bucurie elevilor din comună şi pe parcursul acestei veri a reuşit să finalizeze lucrările de reabilitare a celor două unităţi şcolare din localitate, respectiv şcoala din Şoimuş şi cea din Păuliş. Investiţia a fost susţinută din bugetul local, iar lucrările au fost ample şi au vizat atât modernizarea infrastructurii şcolare, cât şi cea a celor două complexe din satele Şoimuş şi Păuliş. Astfel, unităţile de învăţământ dispun şi de terenuri de sport moderne, sală de fitness şi un parc. „Pentru mine este important ca elevii şi profesorii să îşi desfăşoare activitatea într-un mediu propice şi demn de secolul în care trăim. Ne-am axat în mod deosebit pe renovarea celor două unităţi şcolare, pentru că am dorit ca toţi elevii din comună să înveţe într-o unitate de învăţământ modernă. În cadrul complexului de la Şoimuş sunt incluse şi teren de sport, sală de fitness şi un parc în care elevii se pot relaxa. Vom acorda şi pe viitor tot sprijinul de care este nevoie pentru ca şcolarii să beneficieze de învăţământ de calitate”, a precizat primarul comunei Şoimuş, Mihai Gabriel Irimie.
Urmează proiecte de anvergură
Nu doar şcolile s-au aflat pe agenda de lucru a primarului Mihai Gabriel Irimie. În curând va fi semnat contractul de începere a lucrărilor la reţeaua de apă în şase sate aparţinătoare comunei, iar de luna viitoare începe branşarea gospodăriilor la reţeaua de canalizare din satul Şoimuş. Introducerea reţelei de apă în cele şase localităţi este o investiţie de anvergură ce va fi susţinută din bugetul local. Lucrările se vor desfăşura în satele Şoimuş, Bălata, Boholt, Chişcădaga, Păuliş şi Bejan. „Această investiţie este necesară pentru comuna noastră. Oamenii merită să beneficieze de condiţii de trai decente. Proiecte au mai fost, au fost plătite lucrări care s-a dovedit că nu sunt executate, dar Curtea de Conturi şi instituţiile abilitate vor verifica aceste lucruri. Important este să demarăm proiectul, pe care l-am refăcut şi acum am prevăzut şi branşamentele gospodăriilor. Costurile vor fi suportate de primărie”, a adăugat edilul Comunei Şoimuş, Mihai Gabriel Irimie.






