glasul-hd.ro Web analytics

Publicitate

Tipuri de flori pe care să le oferi de Valentine’s Day

Persoana iubită merită să aibă parte de cele mai impresionante cadouri sau gesturi de afecțiune, în special cu ocazia zilei de Valentine’s Day. Pe lângă daruri, este foarte important să adaugi și flori, deoarece un buchet elegant poate fi considerat sentimental, de efect și plin de însemnătate. Vrei să știi ce fel de flori să îi oferi iubitei tale pentru a o impresiona? Rămâi alături de noi și află în cele ce urmează.

Trandafiri cu coadă lungă

Probabil cea mai bună și sigură alegere de Ziua Îndrăgostiților o reprezintă un buchet de trandafiri cu coada lunga, care trebuie să fie neapărat de culoare roșie, pentru că este bine cunoscut faptul că această culoare simbolizează dragostea, pasiunea și romantismul.

Există un motiv pentru care un astfel de buchet este un clasic, iar noi îți recomandăm să nu te abați de la regulă dacă vrei să faci cea mai bună impresie. Dacă vrei să creezi ceva puțin diferit pentru jumătatea ta, poți adăuga și câteva flori de culoare roz, care reprezintă admirația și iubirea poetică.

Orhidee mov

Orhideele sunt flori delicate, dar extravagante și chiar elegante. Acestea pot fi oferite în ghiveci, caz în care vor rezista cu brio dacă sunt îngrijite după necesitate sau pot fi integrate în aranjamente florale de efect. Cele mai recomandate pentru această ocazie sunt orhideele de culoare mov, deoarece sunt exotice și misterioase, darul perfect pentru o persoană îndrăzneață.

Lalele

Lalele sunt vedetele primăverii, deoarece vin într-o varietate ofertantă de culori, pot fi introduse ușor în buchete cu alte tipuri de flori și creează o imagine plăcută și estetică atunci când sunt așezate într-o vază.

Dacă te afli la început de drum într-o relație, îți sugerăm să alegi lalelele roz, care simbolizează dragostea pură, caracterizată de sentimente și intenții pozitive. Alege lalelele roșii dacă relația voastră este puternică și pasională și adaugă accente de culoare precum galben, oranj sau lila, pentru o notă jovială, cu iz de primăvară.

Floarea soarelui

Floarea soarelui sunt ideale pentru ziua de Valentine’s Day, deoarece sunt pline de însemnătate. Acestea îi pot transmite persoanei iubite că te gândești la ea și denotă pozitivism, adorare și noroc. Deoarece sunt flori de dimensiuni mari, floarea soarelui pot fi oferite ca atare, sau le poți desemna ca piese centrale în buchete, pe care să le acompaniezi cu flori mici de câmp, de culoare albă sau roșie.

Mix de flori

Dacă partenera ta are o imaginație foarte bogată, este nonconformistă și îi plac lucrurile nefinisate, cu un farmec aparte, poți alege să îi oferi un buchet care să conțină un mix din toate florile pe care le găsești. Adaugă trandafiri, hortensii, crini, crizanteme și gerbere, în aceeași nuanță, dacă vrei să dai sentimentul de unitate sau optează pentru culori vii, aprinse. Adaugă și câteva fire verzi, pentru a întregi buchetul.

Bujori roz

Delicați și diafani, bujorii pot fi găsiți în multe forme și culori, fiind considerați simboluri ale bogăției și onoarei. Bujorii de culoare roz sunt perfecți pentru Ziua Îndrăgostiților, deoarece florile lor mari și pline trimit cu gândul la prosperitate, noroc și, bineînțeles, romantism. Adaugă-i în combinații sau oferă-i ca atare, în buchete.

Iriși

Deși nu foarte populare pe meleagurile noastre, irișii sunt flori delicate, disponibile în nuanțe de violet, alb, galben, roz sau roșu. Cei albaștri sau mov reprezintă un simbol al curajului, înțelepciunii și promisiunilor, cei galbeni sunt asociați cu pasiunea, iar cei albi reprezintă puritatea.

Structura și aspectul florilor de iris fac din acestea piese centrale perfecte într-un aranjament floral simplu, dar de efect. În plus, așezați în vază, irișii înveselesc și îmbogățesc orice decor într-o locuință.

Hortensii

Hortensiile nu au nevoie de foarte multă descriere deoarece aspectul lor spune foarte multe. Nuanțele de roz și albastru pudrat simbolizează sentimentele de dragoste și emoția asociată cu acestea. Oferă-i partenerei tale hortensii în buchet sau în ghiveci pentru a-ți arăta aprecierea și iubirea pe care i le porți.

Hortensiile pot fi parte și din aranjamente de tip cutii cu flori, în care să fie prezentate în toată splendoarea lor, alături de câteva plante ornamentale, totul decorat elegant și cu bun gust. Acestea sunt extrem de rafinate și perfect în ton cu ziua de Valentine’s Day.

Alege cele mai frumoase flori pentru partenera ta, de Ziua Îndrăgostiților și exprimă-ți sentimentele în cel mai romantic mod cu putință.

Back to top button