Tinerii din PSD, alături de sinistraţii din Vrancea
Tinerii social-democraţi s-au mobilizat în aceste zile pentru a strânge ajutoare pentru sinistraţii din judeţele afectate de căderile masive de zăpadă. Membrii organizaţiilor TSD din Valea Jiului au reuşit să strângă 19 tone de alimente neperisabile, care au fost transportate în localităţile izolate din judeţul Vrancea. Ajutoarele au fost cumpărate din fondurile donate de oamenii de afaceri şi membrii de partid, care au pus “mână de la mână” şi au reuşit să strângă şapte mii de lei. Filiala PSD Brad a contribuit cu suma de 2.300 de lei, bani care vor fi folosiţi tot pentru a cumpăra alimente pentru sinistraţi.
“Cel mai important în aceste momente este să-ţi ajuţi aproapele atunci când se află în necaz, când într-adevăr are nevoie de sprijin, iar oamenii trebuie să înţeleagă că nu este nicio tentă politică în spatele acestor acţiuni. Decât să privim din case tragediile cu care se confruntă semenii noştri, victime ale naturii furioase, mai bine intervenim împreună, strângem cât mai mult şi trimitem cât mai mult. Nu e propagandă politică, nu-şi are nici rolul şi nici sensul aşa ceva. Sute de persoane au rămas fără adăpost şi au pierdut ceea ce au strâns o viaţă” a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara. Tinerii social-democraţi şi-au exprimat dorinţa şi de a participa ca voluntari la acţiunile de deszăpezire acolo unde e nevoie, luând legătura cu alte organizaţii nonguvernamentale implicate în astfel de acţiuni.






