„The police and the little smurfs” – piesă de teatru interpretată de copii la „Jos pălăria”
Copilașii cu vârste cuprinse între 3 și 11 ani, de la Centrul de Engleză din Deva invită hunedorenii, cu mic cu mare, la teatru. „The police and the little smurfs” se numește spectacolul care va fi pus în scenă de micuți, joi, 23 mai, de la ora 18:00, la Cafeneaua dependentă de cultură „Jos pălăria” din orașul de la poalele cetății. „Noi suntem o școală de engleză – A+ Learning Centre Deva – pregătim copii pentru examene Cambridge, suntem parteneri British Council și ne-am propus să învățăm tinerii de mici cu arta, lucrul frumos și să se exprime cât mai bine în engleză. De aceea, organizăm tot felul de activități benefice pentru cei mici dar și pentru cei mari, iar piesa aceasta de teatru este o premieră chiar și pentru noi. Va fi interpretată de copii cu vârste între 3-11 ani, în limba engleză, pe trei categorii de vârstă: micii și scumpicii cum le spunem noi – cei de 3 ani, apoi copii de 5-6 ani și cei de 9-11 ani. Fiecare va avea rolul său, iar în felul acesta îi integrăm pe toți în piesă. Cum este pentru prima dată când organizăm un astfel de eveniment sperăm să iasă cât mai bine iar copiii, părinții și toți cei care ne vor urmări să fie încântați de rezultat”, a declarat pentru Glasul Hunedoarei, directorul centrului de engleză, Elena Voichițoiu.








One Comment