glasul-hd.ro Web analytics

Actualitate

Termocentrala Mintia „scapă”. Deocamdată

Tribunalul Hunedoara a amânat, ieri, procesul dintre Garda de Mediu și Complexul Energetic Hunedoara (CEH), cu privire la lipsa autorizației integrate de mediu, pentru 29 ianuarie 2018. Magistrații instanței au decis să dea un nou termen, din cauza a două cereri de intervenții în dosar, formulate de Green Peace și de Primăria Deva. Astfel, soarta termocentralei se va juca anul viitor.

Garda de Mediu Hunedoara a efectuat în perioada 18-23 iunie 2015 mai multe verificări la termocentralele Mintia şi Paroşeni, din cadrul CEH, şi a stabilit sancţiuni în cazul celor doi producători de energie electrică pentru depăşirea normelor de poluare şi lipsa investiţiilor menite să protejeze mediul înconjurător. În procesul verbal emis atunci de Garda de Mediu, pe lângă decizia de oprire a activităţii la termocentrala Mintia, producătorul de energie a fost amendat cu 60.000 de lei pentru că funcţiona fără autorizaţie integrată de mediu. CEH a solicitat anularea deciziei Gărzii de Mediu, la Judecătoria Deva, însă a pierdut procesul, motiv pentru care s-a adresat cu apel Tribunalului Hunedoara.

Back to top button