Telefonul unui hunedorean a explodat și a luat foc. Oliwer Rus: „Când am intrat în încăpere, m-am șocat. Canapeaua și covorul ardeau, iar telefonul era tot dezmembrat” (GALERIE FOTO)
Incident periculos petrecut la sfârșitul săptămânii trecute, în municipiul Deva, care ridică tot mai multe semne de întrebare cu privire la siguranța fizică pe care o avem atunci când folosim telefonul mobil. Asta pentru că, telefonul unui devean, folosit de fetița sa, a explodat, iar totul în jurul său a luat foc. Doar norocul a făcut ca în acel moment copila să nu fie în cameră.
Oliwer Rus povestește îngrozit ceea ce s-a întâmplat. Bărbatul spune că totul ar fi avut loc la sfârșitul săptămânii trecute. Era în apartament, într-o cameră alăturată încăperii în care se afla telefonul, și a auzit o bubuitură. Nici prin cap nu i-a trecut că ar fi explodat telefonul fetiței lui. Din fericire, copila nu a fost în cameră în acel moment. „Telefonul era în cameră, pe canapea, și la un moment dat am auzit o explozie. Când am intrat în încăpere, m-am șocat. Canapeaua și covorul ardeau, iar telefonul era tot dezmembrat. A luat foc! Dacă nu eram acasă, îmi putea lua foc toată casă. Telefonul era al fetiței mele, era un telefon Evolio M5, cu touchscreen”, a declarat pentru „Glasul Hunedoarei” Oliwer Rus.
Telefonul nu era la încărcat în timpul exploziei
Bărbatul spune că a cumpărat telefonul de la o companie de telefonie mobilă, în data de 6 februarie a acestui an. Nu a trecut nici un an de atunci, iar aparatul a explodat. Omul s-a adresat și companiei respective, dar spune că se va adresa și Protecției Consumatorilor. „Momentan au trimis un e-mail înspre București și mi-au zis să aștept, pentru că așa ceva nu li s-a întâmplat. Nu știu ce trebuie să aștept. Le-am arătat pozele cu canapeaua, cu covorul, le-am arătat în cel hal arată telefonul și au început să își ceară scuze. M-au întrebat dacă era la încărcat, dacă nu era… Părerea mea este că oriunde ar fi fost, telefonul acela nu avea voie să explodeze. Vreau ca toată lumea să știe ce s-a întâmplat, pentru că așa ceva este inacceptabil. Este foarte periculos. Voi merge și la Protecția Consumatorului. Telefonul nu a fost la încărcat în momentul exploziei”, mai spune Oliwer Rus.
















3 Comments