glasul-hd.ro Web analytics

Comunitate

Teatru, film şi muzică pentru toate gusturile

La sfârşitul acestei săptămâni, cinefilii pot urmări comedia “Cu lumea-n cap”, în timp ce în comuna Sălaşu de Sus se desfăşoară cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Narciselor.

FILM. Marvel îi aduce încă o dată pe marile ecrane pe super-eroii din benzile desenate, dar nu oricum; toţi în aceeaşi producţie. Iron Man, Hulk, Captain America, Thor, Hawkeye şi Black Widow formează “echipa de şoc”, după ce sunt convinşi de Nick Fury (Samuel L. Jackson) şi de Agentul Culson să îşi unească forţele în lupta cu periculosul şi puternicul lor duşman, Loki, care tocmai câştigase accesul la Cubul Cosmic, cu puterile sale nelimitate. Însă, ca în orice familie, şi între Avengeri apar mici conflicte de personalitate. Vor reuşi ei să renunţe la orgoliul personal pentru a salva viitorul omenirii?
Filmul rulează începând de astăzi, până în 30 mai, la Cinematograful “Patria”, din Deva, de la orele 16:00 şi 19:00.

TEATRU. Teatrul de Artă Deva vă invită, astăzi, de la orele 19:00, la spectacolul “Moartea accidentală a unui anarhist”, de Dario Fo, montată de regizorul Kemal Başar. Este cea mai apreciată lucrare scrisă de Dario Fo – câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură – o lucrare inspirată de cazul real al “morţii accidentale” a activistului politic Giuseppe Pinelli, survenită la Comisariatul de Poliţie din Milano în decembrie1969, în circumstanţe neclare. Cu un stil inconfundabil, Kemal Başar creează o comedie muzicală “pur umană”, cu o tematică actuală despre maniera ironică şi superficialitatea cu care este privită gravitatea reală a unor întâmplări. Intrarea este liberă.

DRACULA REVOLUTION. Un show cu o instalaţie de sunet de 40.000 Watti, scenă de 120 metri pătraţi, instalaţie de lumini ultramodernă, lasere şi focuri de artificii. Voia bună va fi asigurată de o echipă de clovni, de mimi şi de Dracula, mascota oficială a festivalului, împreună cu vampiriţele lui. De asemenea, pe scena amplasată în incinta parcării din faţa hipermarketului Real din Deva, şi în Hunedoara, vor urca, vineri, rock-erii de la Trooper, sâmbătă, membrii trupei Iris şi, duminică, îndrăgita trupă Cargo.

SPECTACOL LA BRAD ŞI HAţEG. Brădenii sunt aşteptaţi astăzi, de la orele 18:00, în Piaţa Aurului, lângă muzeu, pentru a sărbători 20 de ani de la constituirea Consiliului Judeţean Hunedoara. Pe scenă vor urca îndrăgiţi interpreţi de muzică populară, Ovidiu Olari, Eugen Mihăilă, Cristian Fodor, Adrian Stanca şi Robert Târnăveanu, acompaniaţi de Taraful de la Vaţa ce-l are ca dirijor pe Pera Bulz, dar şi îndrăgitul interpret de R&B şi dance, Alex Velea. Duminică, de la aceeaşi oră, vine rândul haţeganilor să petreacă alături de Ovidiu Olari, Nelu Ban Fântână, Eugen Mihăilă, Cristian Fodor, Lena Miclăuş şi fraţii Marişca, Adrian Stanca, acompaniaţi de acelaşi taraf de la Vaţa, în timp ce Anda Adam va încinge atmosfera în rândul iubitorilor de R&B şi dance.

Back to top button