“Tata” traficanţilor de droguri din Hunedoara a căzut în plasa oamenilor legii
Coordonatorul şi liderul unei reţele de distribuţie de droguri de risc din municipiul Hunedoara, Jimmy Valer Lupulescu, zis “Lupul”, a fost capturat de oamenii legii după patru ani de activitate neîntreruptă, timp în care a reuşit să “împrăştie”, în oraşul de pe Cerna, kilograme de marijuana. Iscusinţa cu care acţiona acesta a dat mari bătăi de cap poliţiştilor care, până la urmă, au reuşit să scoată “Lupul” din bârlog, în urma unei acţiuni ce a avut ca nume de cod porecla traficantului. Bărbatul, împreună cu doi “acoliţi” ai săi, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
“Povestea Lupului”, Jimmy Valer Lupulescu, de 35 de ani, din municipiul Hunedoara, coordonatorul şi liderul unei reţele de distribuţie de droguri de risc din oraş, a început în urmă cu patru ani, în 2008. În acea perioadă, hunedoreanul a pus “pe picioare” o afacere pe cât de profitabilă pe atât de ilegală: traficul de droguri de risc. A fost mai greu până a distribuit “marfa” din primul colet, iar după ce a văzut că treaba merge ca unsă şi clienţii sunt suficienţi, mulţi din rândul elevilor de liceu, a continuat traficul. “Din cercetările efectuate şi din probatoriul administrat, rezultă faptul că numitul LJV, zis “Lupul”, a desfăşurat, în perioada 2008 – 2012, o importantă activitate infracţională de trafic de droguri de risc, el reuşind să aducă în municipiul Hunedoara mai mult de 10 colete cu droguri, cu cantităţi cuprinse între 0,5 şi un kilogram de marijuana. Toate coletele cu droguri au fost aduse, de LJV, la Hunedoara, pe o filieră italo – spaniolă, în care comanda şi plata s-a făcut în Italia, iar drogurile au fost expediate din Spania”, a declarat şeful SCCO Hunedoara, subcomisar Lucian Năboiu.
Alimenta cu “iarbă” curtea şcolii, dar şi “lumea interlopă”
Odată ajunse în Hunedoara, drogurile erau distribuite fie direct de către “Lupu”, fie de complicii acestuia. Astfel că, “iarba” ajungea la persoane cunoscute din “lumea interlopă” din municipiul Hunedoara, dar şi în rândul elevilor de liceu, mulţi dintre ei minori. “În activitatea sa infracţională, LJV a dat dovadă de multă ingeniozitate, el evitând în permanenţă să fie prins de către organele de poliţie şi acţionând mereu folosind ca intermediari persoane de încredere din anturaj”, a mai precizat Năboiu.
“Lupul” s-a ascuns într-un “bârlog” din Dolj, iar “lupoaica mamă” a fugit în Spania
În momentul în care a simţit că oamenii legii i-au luat urma, “Lupul” a fugit din municipiul Hunedoara şi s-a ascuns la domiciliul unei rude a sale din judeţul Dolj, într-un sat izolat, în care nu este semnal pentru niciuna dintre reţelele de telefonie mobilă. Aceasta, nu înainte să o pună la adăpost pe “lupoaica mamă” (mama bărbatului, în vârstă de aproximativ 60 de ani), pe care a “băgat-o” în afacerea cu “iarbă”. Astfel, femeia a fost sfătuită de fiul său să ia drumul Spaniei, pentru a-i pierde urma “câinii de pază ai societăţii”. Sfat pe care femeia l-a şi pus în aplicare.
“Câinii” au scos “Lupul” din ascunzătoare
După ce au pus cap la cap toate informaţiile, ofiţerii B.C.C.O. Alba-Iulia şi S.C.C.O. Hunedoara au declanşat, la sfârşitul săptămânii trecute, operaţiunea cu numele de cod “Lupul”, ce a avut ca obiectiv identificarea şi prinderea lui Jimmy Valer Lupulescu. Astfel, după o muncă titanică, multă răbdare şi profesionalism, “câinii de pază ai societăţii” au reuşit să-l prindă în plasă pe “ingeniosul lup”. Acesta, împreună cu 12 persoane din municipiul Hunedoara au fost audiate la sediul DIICOT Hunedoara.
În urma probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara a dispus reţinerea pe 24 de ore a lui Lupulescu şi a altor două persoane (Constantin Bogdan, de 44 de ani, şi Petru Daniel Robac, de 28 de ani), iar Tribunalul Hunedoara a dispus arestarea preventivă a celor trei pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic şi consum de droguri de risc. De asemenea, procurorul de caz a dispus începerea urmăririi penale faţă de alte 19 persoane, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic şi consum de droguri de risc, cercetările fiind continuate.






